Târgul “Produs de Cluj” continuă la Zalău

produs de clujAsociaţia “Produs de Cluj”, organizaţie aflată sub egida Consiliului Județean Cluj, va fi timp de patru zile, între 1 şi 4 mai 2014, oaspetele municipiului Zalău.

“Anul trecut, ediţia de la Zalău a Târgului “Produs de Cluj” s-a bucurat de un real succes în ce priveşte numărul de vizitatori şi cantitatea de produse vândute. Tocmai de aceea, în colaborare cu Primăria Zalău, am decis să organizăm din nou aici un târg al producătorilor clujeni. La cele 120 de standuri, producătorii şi meşterii populari din judeţul Cluj şi Sălaj îşi vor putea expune produsele şi sunt convins că zălăuanii vor aprecia oferta. Şi de această dată expozanţii şi vizitatorii vor avea parte de spectacole de folclor autentic, cu ansambluri şi artişti îndrăgiţi din Cluj şi Sălaj.

Şi pentru că la Turda seara de sâmbătă, dedicată muzicii uşoare, s-a bucurat de aprecierea unanimă, vom avea şi de această dată un spectacol care se adresează amatorilor de muzică pop. Vor urca pe scenă artişti clujeni consacraţi, dintre aceştia amintindu-i pe Arpi Torok, liderul trupei Arpi&Zip Badd, clujeanul care a ajuns în semifinalele concursului Vocea României, şi pe Teo Peter jr., noua imagine a clubului de fotbal Universitatea Cluj”, a precizat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Pe lângă produsele artizanale realizate de meşterii populari, vizitatorii târgului vor avea la dispoziţie o ofertă bogată de alimente tradiţionale, ulei presat la rece, miere de albine, dulciuri de casă, produse de întreţinere corporală naturiste, obiecte de decor interior, flori şi sucuri naturale. Pentru cei mici, este programat spectacolul cu piesa “Cenuşăreasa”, susţinut de artiştii de la prestigiosul Teatru de Păpuşi Puck, şi activități cu caracter educativ de sculptură în fructe şi legume.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top