Teatrul de Păpuși “Puck” se alătură Campaniei Naționale “Artiștii pentru artiști”

Teatrul de Păpuși “Puck” se implică în cea de-a 17-a ediție a Campaniei Naționale “Artiștii pentru artiști” 2018, organizată de UNITER și va dona încasările din vânzarea biletelor de intrare la două spectacole ale lunii martie pentru sprijinirea oamenilor de teatru din toată țara aflați în situații dificile.

Primul spectacol pe care Teatrul de Păpuși “Puck” îl dedică acestei cauze, a artiștilor aflați în nevoie este “Povești clujene”, în regia Ibolyei Varga, programat pentru sâmbătă, 10 martie a.c., de la ora 11.00. Aceste povești sunt inspirate de episoade din istoria Clujului, evocând câte o personalitate istorică, mai mult sau mai puțin ilustră. Este un spectacol cu aventuri din diverse epoci, bazat pe povești scrise de autorul contemporan clujean Zágoni Balázs. Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Cel de-al doilea spectacol înscris în programul UNITER este “Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regia Doinei Dejica. Acesta va avea două reprezentații duminică, 11 martie a.c., de la ora 11.00, respectiv 12.30. Este un spectacol clasic, la paravan, cu păpuși de tip bi-ba-bo, multă muzică tradițională românească, dinamic și plin de haz. Cele două reprezentații vor avea loc în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Campania Națională „Artiștii pentru artiști” din acest an este susținută de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu 18 teatre din București și 31 de teatre din țară. Pe scena fiecărei instituții teatrale implicate vor avea loc pe tot parcursul lunii martie spectacole ale căror încasări rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate Fondului de Solidaritate Teatrală. Acest fond este destinat întrajutorării artiștilor aflați în situații vulnerabile.

Campania Naţională “Artiştii pentru artişti” a fost iniţiată în anul 2002. Cei de la UNITER și-au propus încă de la început să mobilizeze publicul în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii români ajunși la bătrânețe în situații materiale precare și cu probleme de sănătate. Este un program bazat pe spectacole caritabile, derulat în fiecare an, cu precădere în lunile martie și aprilie, “un timp al solidarităţii teatrale, ţinând cont de faptul că în data de 27 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului”, potrivit organizatorilor.

Pe lângă promovarea solidarității de breaslă, UNITER și-a propus prin aceste acțiuni dezvoltarea unei componente de implicare a opiniei publice în această cauză, prin donații, parteneriate de finanțare, atragerea de sponsori și servicii care au făcut posibilă continuitatea campaniei. Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.

Leave a Reply

Loading...
Top