TEDxEroilor ajunge la cea de-a VI-a ediţie – “Dare to Fail”

Echipa TEDxEroilor are plăcerea de a anunţa tema aleasă pentru cea de-a şasea ediţie a evenimentului TEDxEroilor: “Dare to Fail”. Pornind de la acest îndemn, dorim să explorăm faţetele unui subiect cu posibile conotaţii negative pentru mulţi dintre noi – subiectul eşecului, să împărtăşim experienţe, iar mai apoi, împreună, să îndrăznim să ne schimbăm perspectiva – dintr-una negativă într-una pozitivă, concentrându-ne pe curajul de a accepta eşecul ca fiind o parte firească a drumului către succes.

Afis TEDxEroilor

Aşadar, TEDxEroilor nu promite să găsească ingredientul secret pentru înfruntarea eşecurilor, însă garantează că va pune pe masă cele mai bune idei pentru a-i stimula pe acei oameni care au capacitatea de a învăţa din eşecuri, inspirându-i să-şi dorească schimbări pozitive pentru ei şi societatea în care trăiesc şi să-şi continue drumul, în ciuda fricii de a eşua.

Punctat, Dare to Fail va fi cel mai mare eveniment TEDxEroilor de până acum şi va însemna Curaj, Inspiraţie, Motivare şi o Schimbare a perspectivei, toate împachetate în:

8 ore de discursuri, schimb de idei şi oportunităţi de socializare;
peste 20 de speakeri demni de a fi ascultaţi;
800 de participanţi implicaţi în comunitate şi dornici de a răspândi idei.

Printre speakerii de anul acesta se numără Ionuţ Soleanicov – fondatorul Teach for Romania, Geta Dor Popescu – alpinistă profesionistă în vârstă de doar 11 ani, cu două recorduri mondiale în palmares, Cornel Hoza – fondatorul Beard Brothers, Andi Vanca – coordonatorul PR al Festivalului Electric Castle, Cristian Gog – iluzionist, Tudor Marcu – câştigător MasterChef România, Iulia Rugină – regizoare a peste 15 producţii, având o vastă experienţă profesională didactică, în regie şi scenaristică, Avram Manea – stomatolog şi inventator al unui implant dentar unic în lume. Un element aparte şi cu totul nou al acestei ediţii constă într-o secţiune specială, cu vorbitori cu vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani.

Evenimentul va avea loc în data de 9 mai 2015, la Casa de Cultură a Studenţilor, într-o sală cu o capacitate de peste 800 de locuri. Participarea la eveniment se va realiza pe baza unui bilet în valoare de 50 lei, achiziţionat până la data de 8 mai, de pe platforma myticket.ro, la următorul link.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top