Tenismenul britanic Andy Murray va fi noul lider al clasamentului mondial ATP

Tenismenul britanic Andy Murray (locul 2 ATP) va fi de luni noul lider al clasamentului mondial ATP, o premieră personală care recompensează parcursul foarte bun din ultima perioadă, devansându-l pe sârbul Novak Djokovic, potrivit MEDIAFAX.

Andy Murray

Sâmbătă, Andy Murray a profitat de retragerea canadianului Milos Raonic (poziţia 5 ATP), cauzată de o accidentare la piciorul drept, şi s-a calificat în semifinalele turneului de Masters Series de la Paris, performanţă sinonimă cu obţinerea primei poziţii ATP, o premieră în cariera britanicului.

Murray (29 de ani) va fi primul jucător din Marea Britanie lider în clasamentul mondial la simplu, de la introducerea ierarhiei computerizate în 1973. Totodată, Andy va fi al doilea cel mai în vârstă lider ATP în premieră, după John Newcombe în 1974 (30 de ani şi 11 zile).

Murray deţine şi recordul pentru cea mai lungă perioadă de timp între ocuparea poziţiei secunde ATP (pentru prima dată) şi clasarea pe primul loc în lume: şapte ani şi două luni. Din 1984, doar şapte jucători nu au devenit niciodată lideri mondiali după ce au ocupat poziţia secundă ATP: Michael Stich, Goran Ivanisevic, Michael Chang, Petr Korda, Alex Corretja, Magnus Norman şi Tommy Haas.

Novak Djokovic va pierde prima poziţie ATP după ce a cedat în sferturile de finală ale Masters-ului de la Paris, 4-6, 6-7 (2) cu croatul Marin Cilic. Sârbul a fost liderul clasamentului timp de 122 de săptămâni şi a reuşit în această vară Marele Şlem în carieră, după ce l-a învins pe Andy Murray în finala Openului Franţei.

“Am un respect enorm pentru ce a reuşit Andy până acum. Tot ce pot spune este că merită poziţia ocupată în acest moment. Până la urmă, acesta este sportul. Nu te poţi aştepta mereu la victorii. Nu sunt prea îngrijorat în privinţa viitorului. Vreau să trăiesc clipa şi atât”, a spus Djokovic pentru site-ul oficial al ATP.

Andy Murray a avut un an senzaţional, cu 11 finale în 12 turnee şi un record personal de 73 de victorii. Britanicul a câştigat şapte turnee în 2016: Roma-zgură, Queen’s-iarbă, Wimbledon-iarbă, Jocurile Olimpice-hard, Beijing-hard, Shanghai-hard, Viena-sală. Duminică va juca pentru cel de-al optulea, înfruntându-l pe americanul John Isner (27 ATP) în finala de la Paris. În semifinale, Isner l-a învins pe Marin Cilic, scor 6-4, 6-3.

Clasamentul mondial ATP va fi actualizat de luni, 7 noiembrie. Murray va avea cel puţin 5 puncte avans în faţa lui Djokovic. Dacă va câştiga trofeul de la Paris, avantajul britanicului se va majora la 400 de puncte. Această ierarhie este stabilită în funcţie de rezultatele obţinute în ultimele 18 turnee pe parcursul a 52 de săptămâni.

Leave a Reply

Top