TIFF.16, sub semnul diversității! Record de spectatori la gala de deschidere!

Ediția a 16-a a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a avut parte vineri seara, 2 iunie, de o gală cu 3.000 de spectatori și un film savuros de comedie belgiano-balcanic, “Regele Belgienilor / King of belgians”, în prezența regizoarei Jessica Woodworth și a actorului principal, Peter Van de Begin, aflați pentru prima dată în România. Filmul a fost deschis de un concert de folclor autentic bulgăresc al Sirenelor de la Marea Neagră (Black Sea Sirens).

Surpriza organizatorilor în acest an este proiectarea filmelor din Piața Unirii Open Air pe cel mai mare ecran din istoria festivalului și unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est, cu dimensiunea de 23×14 m, iar numărul record de spectatori a fost anticipat și de vânzările în avans de bilete, duble față de anul trecut.

Invitații speciali din lumea filmului au început să sosească în jurul orei 20:00, însă în acest an nu am avut parte de prea multe personalități pe covorul roșu ca și în alți ani, primarul Emil Boc nu a onorat invitația așa cum ne-a obișnuit, însă nici președintele CJ Cluj, Alin Tișe, nu a luat parte la gală. S-au făcut poze la panoul oficial, s-au făcut sute de selfie-uri și s-au dat check-in-uri în Piața Unirii, iar ținutele extravagante nu au scăpat de blitz-urile aparatelor foto. Dintre invitații îi trecem în revistă aici pe Dorel Vișan, senatorul Mihai Goțiu, solistul trupei VUNK, Cornel Ilie, Dragoș Bucurenci, Lucian Mîndruță, fostul ministru al Culturii, Corina Șuteu, precum și numeroase personalități din industria filmului românesc și internațional.

Pe scenă a urcat Tudor Giurgiu, președintele festivalului, dar și directorul artistic, Mihai Chirilov, care au făcut o prezentate scurtă și succintă a ediției de anul acesta, au trecut în revistă principalele evenimente care vor avea loc și au anunțat numele invitaților care vor veni la Cluj până în 11 iunie.

Președintele festivalului a mai precizat că își dorește ca orașul să devină un importat centru cinematografic.

“Încercăm de mulţi ani să convingem autorităţile locale că oraşul Cluj are potenţial să devină un platou imens de filmare, oraşul în sine şi ce este în jur poate fi speculat cinematografic şi e important ca festivalul să aducă mulţi regizori care să filmeze aici, să cheltuie bani aici, iar în 10 – 15 ani Clujul să devină un important centru de producţie cinematografică”, a spus Giurgiu.

Giurgiu a ținut să mulțumească oficial pentru prezența la eveniment, printre altele, lui Stefan Kitanov, directorul Festivalului Internațional de Film de la Sofia, care l-a încurajat în ideea lui de a organiza un festival de o asemenea amploare în România, cu ani în urmă. Tot din Bulgaria au venit cântărețele din corul “Sirenelor de la Marea Neagră”, formația fictivă din film, care au colorat cu vocile și costumele lor seara de deschidere TIFF.

Vlad Cupșa

În prezentarea acestei ediții, președintele TIFF a menționat încă un record care va fi atins în 2017: circa 1300 de invitați vor sosi la Cluj în perioada festivalului. Printre aceștia se numără și starul francez Alain Delon, prezent la proiecția filmului Afacerea Pigot (1981), la care s-au vândut deja peste 1700 de bilete. Printre recomandări s-au numărat premiera filmului Povestea iubirii, în prezența regizorului Radu Mihăileanu și a celebrului actor Derek Jacobi și InfiniTIFF, un spațiu în care publicul va putea experimenta, printre altele, filme realizate în realitate virtuală.

“La TIFF e loc pentru toată lumea”, a subliniat directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, într-un discurs despre diversitate. Acesta a enumerat secțiunile noi și evenimentele dedicate copiilor, adulților, vârstinicilor sau nevăzătorilor. Mihai Chirilov a recomandat în mod special proiecția specială California Dreamin’ (Nesfârșit), la 10 ani după lansarea filmului regizat de regretatul Cristian Nemescu și premiat la Cannes. Actorul american Armand Assante va fi prezent la evenimentul din 7 iunie, ora 21.45, din Piața Unirii.

În următoarele 10 zile, sute de evenimente vor avea loc în Cluj, găzduite în peste 20 de spații. Și anul acesta, în timpul festivalului, pozele urcate pe conturile de Instagram cu hashtag-ul #TIFFMoments vor ajunge pe ecranele interactive instalate în Piața Unirii și alte locații din Cluj. Acestea vor putea fi urmărite live și pe moments.tiff.ro, unde vor putea fi văzute ulterior într-un album virtual cu amintiri de la TIFF 2017. Clujenii și oaspeții festivalului sunt invitați să participe la crearea acestui album, postând imagini din oraș, de la proiecții sau de la evenimentele speciale.

La finalul proiecției “Regele Belgiei” a urcat pe scenă regizoarea Jessica Woodworth și actorul principal, Peter van den Begin, care s-au declarat impresionat de atmosfera festivalului, declarând că e pentru prima dată când pelicula rulează la un open air. Regizoarea a susținut că filmul ar putea avea și o parte a doua.

Biletele se pot cumpăra de pe www.biletmaster.ro și direct de pe aplicația TIFF 2017, disponibilă în App Store și Google Store.

Programul oficial poate fi găsit pe tiff.ro/program.

Leave a Reply

Top