TiMAF aduce în premieră în Cluj-Napoca piesa de teatru “Jurnalul lui Adam și al Evei”, cu Dana Rogoz

Piesa de teatru “Jurnalul lui Adam și al Evei” va fi pusă în scenă, în premieră la Cluj-Napoca, sâmbătă, 17 octombrie. Piesa este un promotor al noului concept de teatru de cafenea, un eveniment special, în cadrul căruia spectatorii participă direct la actul artistic, în timp ce se pot bucura de compania prietenilor la un “pahar de vorbă”.

jurnalul lui adam si al evei timaf 2015O mână de artişti tineri, regizorul Eugent Gyemant, actorii Dana Rogoz şi Dan Rădulescu, alături de colaboratorii lor, au construit un spectacol de teatru unic și plin de înțelesuri, care va fi jucat la Cluj în cadrul Festivalul Internațional de Muzică și Artă Transilvania – TiMAF.

“Jurnalul lui Adam si al Evei este un spectacol simplu, care te face sa reflectezi sincer despre lucruri elementare care ne privesc pe toți. Odată cu niște animăluţe numite Adam şi Eva, spectatorii redescoperă lucruri banale, lucruri cunoscute, lucruri cotidiene, cu ochii celor care au dat nume acestor lucruri. Poate acesta ar trebui sa fie sensul oricărui act artistic, să își schimbe puțin perspectiva”, spune regizorul Eugen Gyemant.

Fanii sunt așteptați, tot sâmbătă, la evenimentul “Meet Dana Rogoz”. Evenimentul va avea loc la Concept Space, pe bulevardul Eroilor, începând cu ora 17.00. Frumoasa actriță va dezvălui cum reușește să îmbine viața de familie, actoria și, mai nou, cariera de designer.

Mai mult de atât, curioșii vor avea ocazia să participle și la o sesiune de Q&A.

Participarea la întâlnirea cu Dana Rogoz este cu intrare liberă.

Leave a Reply

Top