Toţi angajaţii combinatului de celuloză şi hârtie din Dej vor fi daţi afară

somesul dejToţi cei 170 de angajaţi ai Combinatului de celuloză şi hârtie “Someşul” din Dej vor fi daţi afară în această lună, relatează Agerpres.

Mircia Giurgiu, consilierul ministrului Muncii, a declarat, joi seară, că i-a prezentat această situaţie ministrului Mariana Câmpeanu şi a participat la o întâlnire de lucru convocată la Dej de deputatul Cornel Itu pe tema disponibilizărilor din sectorul economic privat şi găsirii unor soluţii reale pentru oamenii care rămân fără locuri de muncă.

Unitatea de producţie aflată în proprietatea miliardarului Ştefan Vuza, din 2004, a solicitat, în instanţă, de mai multe ori în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, constatarea stării de insolvenţă. Pe 30 ianuarie, Tribunalul Cluj a aprobat această cerere.

În primul semestru din 2012, “Someşul” Dej a avut o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei şi pierderi de 6,3 milioane de lei, iar în cea de-a doua parte a anului situaţia financiară nu s-a echilibrat. Vuza preconiza, încă din 2010, să vândă combinatul unui holding din China, AVIC International, dar tranzacţia nu s-a finalizat. În 2010, producţia a fost sistată temporar, iar conducerea fabricii a fost preluată, în 2012, de Gheorghe Benea, fost director al Companiei Naţionale Loteria Română.

Leave a Reply

Top