Tragedia aviatică din Apuseni de acum 4 ani putea fi evitată! Expert: “eroare umană și probleme tehnice”

S-a încheiat în sfârșit expertiza în cazul accidentului aviatic din munții Apuseni, de acum 4 ani. Atunci, un avion al școlii superioare de aviație a aterizat forțat într-o pădure, la limita județelor Alba și Cluj.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion și-au pierdut viața, iar experții ar fi trebuit să stabilească fără dubii cauzele tragediei.

De doi ani a avut nevoie expertul Virgil Clapon ca să ajungă la o concluzie certă în acest dosar – fiind vorba despre unul dintre cele mai ciudate accidente aviatice din istoria post-decembristă.

În ianuarie 2014, o aeronavă de tip 2BN, în care se aflau medici din Capitală împreună cu studenta Aura Ion, a aterizat forțat. Ei erau în drum spre Oradea, pentru a preleva organe, însă avionul nu a mai ajuns la destinație, iar în urma tragediei au murit pilotul Adrian Iovan și tânăra Aura.

În 2016, procurorii Sectiei Parchetelor Militare au cerut o nouă expertiză, pentru a stabili momentul in care avionul a pierdut contactul cu turnul de control. Anchetatorii au vrut să afle cum și când s-a rupt antena transmițătorului avionului, prin care pilotul ținea legatura cu turnul de control și cu ajutorul careia salvatorii ar fi putut localiza avionul.

Astăzi, după mai bine de 4 ani de la acea tragedie, expertul a ajuns la concluzia că tragedia putea fi evitată. Cauzele despre care acesta vorbește într-un document de 1300 de pagini se referă nu numai la o eroare umană, ci și la probleme tehnice.

Astfel, procurorii militari care investighează acest caz vor trebui să le aducă la cunoștință supraviețuitorilor care sunt rezultatele acestor expertize, pentru eventualitatea în care aceștia ar dori să facă obiecțiuni, dar mai ales pentru a decide dacă trimit dosarul în judecată.

Un lucru este cert, această expertiză este foarte complexă, iar specialistul care a studiat toate informațiile culese de la fața locului, dar și din declarațiile martorilor, poate să stabilească fără echivoc în ce fel putea fi evitată această tragedie – mai ales că, spunea el, fără a da prea multe detalii, expertiza sa este învăluită într-un oarecare secret profesional, dar că informațiile din raport oferă răspunsuri la toate întrebările.

Să nu uităm că, imediat după accident, au fost experți care au afirmat că aeronava ar fi căzut din cauză că ar fi înghețat carburatoarele, potrivit stirileprotv.ro.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top