Trei expoziţii inedite de Noaptea Muzeelor la MNIT! Clujenii vor putea vedea o mumie egipteană și sarcofagul acesteia!

Cu ocazia celei de-a XIV-a ediții a evenimentului internațional “Noaptea Muzeelor”, care va avea loc sâmbătă, 19 mai (a.c.), Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) a pregătit 3 expoziții și exponate inedite, care vor putea fi vizitate începând cu ora 19:00 până la miezul nopții. Intrarea va fi gratuită pentru toți participanții.

În cadrul acestei ediții Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, va prezenta 3 expoziții deosebite, mai exact: “Incursiuni dacice în spațiul virtual”, “Egiptul și misterele lui” și expoziția temporară “PUNCTE DE VEDERE: Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial”. Pe lângă acestea, va putea fi vizitat și unul dintre cele mai importante departamente ale MNIT, și anume, “Colecția de Istorie a Farmaciei”.

“Adresăm o invitație deschisă tuturor persoanelor pasionate și interesate de fotografie, istorie, mitologie, patrimoniu cultural românesc sau pur și simplu dornice de o călătorie în timp. Fiecare expoziție găzduită de muzeu reprezintă o dimensiune și o perspectivă diferită a călătoriei”, a declarat Felix Marcu, directorul MNIT.

“Incursiuni dacice în spațiul virtual” este o expoziție realizată în cadrul proiectului SEE „Când viața cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală și contextualizarea artefactelor dacice din Munții Orăștiei”. Expoziția are un caracter mixt, real-virtual interactiv. Între artefactele expuse se numără vase ceramice, unelte de fier, obiecte de bronz, din sticlă și piese din metal prețios. Totodată, vizitatorii vor putea interacționa virtual cu artefactele și monumentele dacice, care au fost scanate și digitalizate.

“Egiptul și misterele lui aduce” în atenția publicului cele mai reprezentative artefacte egiptene aflate în patrimoniul MNIT, exponate care alcătuiesc una dintre cele mai importante colecții de acest tip din Transilvania. Această colecție se datorează, în principal, donației făcute de Orbán Balázs Muzeului Ardelean, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cel mai de seamă exponat al expoziției este mumia unei femei, împreună cu sarcofagul ei, realizat din lemn de cedru pictat. De asemenea, expoziția va fi însoțită de: organe umane mumificate, ibiși, un pui de crocodil și amulete din piatră. Pentru a avea parte de o experiență autentică, spațiul de expunere va fi amenajat în așa fel încât va reproduce interiorul unei piramide. Expoziția va pune la dispoziție și un loc special amenajat pentru copii, unde aceștia se vor putea transpune în mitologia exotică egipteană. MNIT a realizat pentru această expoziție și un parteneriat cu Școala Gimnazială “Ion Creangă” din Cluj-Napoca, clasa a III-a, elevi îndrumați de prof. înv. primar Rodica Alina Istrate. Aceștia vor fii implicați direct în activitățile muzeului și vor anima atmosfera plină de mister a Egiptului Antic (unii se vor transforma în mumii, alții în faraoni, iar fetele în adevărate regine ale Egiptului).

“PUNCTE DE VEDERE: Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial” este o expoziție organizată de Muzeul Național al Ungariei, iar până la data de 20 mai, expoziția este găzduită de MNIT. Scopul acestei expoziții este călătoria într-un trecut tumultuos și evoluția unei tehnologii fascinante, care ne apropie vizual de o realitate demult uitată. Începuturile fotografiilor 3D au început odată cu stereofotografia, aceasta fiind o tehnică fotografică specială, prin care sunt combinate două fotografii, ușor diferite, ale aceluiași obiect. Colecția de imagini stereo, realizate în primele decenii ale secolului al XX-lea, poate fi vizionată cu ajutorul unor ochelari din hârtie cu lentile roşii-albastre, care vor fi puși la dispoziție de către MNIT.

“Colecția de Istorie a Farmaciei”, unul dintre cele mai importante departamente ale MNIT se află în spațiul celei mai vechi farmacii din Cluj, la “Sfântul Gheorghe”, datând din anul 1573. Aceasta ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania dintre secolele XVI – XX, găzduind cele mai valoroase obiecte din domeniu.

Surpriza acestei ediții a evenimentului Noaptea Muzeelor la MNIT va fi momentul artistic susținut de Elena Ivanca, îndrăgita actriță a Teatrului Național clujean și studenții săi de la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Aceștia vor susține un recital cu fragmente din piese inspirate de tematica expoziției, în curtea muzeului.

MNIT vă așteaptă la sediul central, str. C. Daicoviciu, nr. 2, et. II, dar și în Piața Unirii nr. 28, unde se află Colecția de Istorie a Farmaciei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top