Trei femei au fost jefuite ziua în amiaza mare la Cluj!

Reconstituire tâlhărie. foto: captura video

Un bărbat a fost prins ieri de poliţiştii clujeni după ce săptămâna trecută a tâlhărit trei femei ziua în amiază mare, în cartierul Mărăşti. Tâlharul le fura lănţişoarele de la gât după ce le ameninţa cu violenţa, apoi amaneta bijuteriile.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani, din localitatea sălăjeană Sâg, a acostat trei femei în cartierul Mărăşti, în zilele de 14, 15 şi 16 august, pe care le-a ameninţat cu violenţa şi le-a furat lănţişoarele de la gât. Bijuteriile au fost amanetate, iar tâlharul a luat o sumă de 2.000 de lei de la casele de amanet unde le-a depus.

Lucian G. a fost prins ieri dimineaţă de poliţiştii de la Secţia 2, care au avut nevoie şi de ajutorul jandarmilor de la Gruparea Mobilă de Jandarmi. Acesta a ajuns în arest preventiv pentru 29 de zile şi este cercetat penal pentru tâlhărie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top