Turda are un nou obiectiv turistic – Complexul Balnear Potaissa SPA

SC Turda Salina Turgau SA va inaugura astazi, de la ora 13:00, noul Complex Balnear Potaissa SPA, una dintre cele mai importante investitii realizate la nivel local.

potaissa spa turda

Noul complex balnear beneficiaza de dotari si tehnologie de ultima generatie, personal special pregatit si un decor ultramodern, care vor face din Potaissa Spa o oaza de liniste si de relaxare pentru toti cei care aleg sa ii treaca pragul.

“Suntem un oraş în plină dezvoltare şi de aceea investim în toate aspectele vieţii cotidiene a turdenilor. Dincolo de proiectele de infractructură sau de programele pe care le avem în derulare, acest obiectiv, Potaissa Spa, întregeşte şi dezvoltă oferta turistică pe care Municipiul Turda o oferă. Centrul Balnear este un proiect pentru turdeni, dar în aceeaşi măsură este un proiect pentru cei care vizitează Turda”, spune Tudor Ştefănie, primarul Municipiului Turda, citat de turdanews.net.

Investitia in acest complex balnear se ridica la peste 9,9 milioane de lei.

“Inaugurarea noului obiectiv va aduce un plus de diversitate şi va creşte oferta turistică pentru toţi cei care aleg să viziteze Turda şi împrejurimile sale. Alături de Salina Turda şi de Ştrandul Durgău, Potaissa Spa se recomandă ca o locaţie care atrage turiştii, îi răsfaţă şi îi îndeamnă să revină de fiecare dată când au ocazia”, a declarat Vasile Tot, Directorul General al SC Turda Salina Durgău SA.

Vezi cum arata noul complex Potaissa Spa, intr-o filmare realizata de TurdaNews.net

Leave a Reply

Loading...
Top