“U” Alexandrion incheie astazi sezonul regulat pe teren propriu

Echipa de handbal feminin “U” Alexandrion va primi astazi, 22 aprilie, vizita formației HCM Râmnicu Vâlcea, într-o partidă din cadrul ultimei etape a actualului sezon al Ligii Naționale. Confruntarea dintre cele două grupări va începe la ora 19:00 și se va disputa în Sala Sporturilor “Horia Demian”.

U Alexandrion Cluj handbal feminin foto eclujeanul.ro

Clujencele pregatite de Carmen Amariei abordează acest meci de pe poziția a 10-a, având un total de 25 de puncte și un bilanț de 8 victorii, 16 înfrângeri și un rezultat de egalitate. De partea cealaltă, formația vâlceană ocupă locul 8, cu 37 de puncte, 12 victorii, 12 înfrângeri și o remiză. La partida de mâine, cuplul de arbitri va fi format din Georgiana Doana (București) și Ana-Maria Gociu (București), în vreme ce observator din partea Federației Române de Handbal va fi Ioan Chira (Baia Mare).

“Având în vedere că este ultima etapă și jucăm în fața propriilor suporteri, vrem să facem un meci cât mai bun și bineînțeles că ne gândim să și câștigăm acest meci, să terminăm campionatul cu o victorie. Va fi un meci dificil, deoarece echipa din Râmnicu Vâlcea este o echipă puternică, o echipă omogenă, dar totuși am speranța că vom face un meci bun. Chiar dacă la București nu am putut să evoluăm cu toate jucătoarele din diferite motive, acasă o să fim cu toată echipa aptă și vom încerca să facem un meci cât mai bun”, a declarat Amariei pentru u-cluj.ro.

Pentru întâlnirea dintre “U” Alexandrion și HCM Râmnicu Vâlcea, suporterii își pot achiziționa biletele online cu ajutorul site-ului biletmaster.ro.

De asemenea, în ziua meciului, doritorii pot cumpăra bilete și de la Sala Sporturilor “Horia Demian”, prețul unui tichet fiind de 10 lei.

Leave a Reply

Top