U-Banca Transilvania a perfectat primul transfer din 2018

U-Banca Transilvania a realizat prima achiziţie din 2018 după despărţirea de Justin Gray și Vaidas Kariniauskas. Este vorba de fundaşul sloven Miha Lapornik, 24 ani, de 1.94 metri înălţime şi 92 de kilograme.

Născut la Celje, Lapornik a debutat pe prima scenă a baschetului sloven pe când avea 17 ani, la Zlatorog, în sezonul 2010-2011. Următoarele patru sezoane avea să le petreacă la aceași echipă, jucând inclusiv în Liga Adriatică, sezonul 2014-2015 fiind titular.

În urma evoluțiilor sale constant bune, a atras atenția celor de la Union Olimpija Ljubljana, cu care a semnat pentru trei sezoane. Primul dintre acestea a însemnat și debutul în EuroCup, alături de evoluția în liga domestică și în Adriatică.

A avut un sezon excelent, impunându-se în formula de start a Olimpijei, însă a părăsit echipa la finalul primului an de contract, în urma unei oferte venite din Spania, de la Bilbao Basket. A petrecut aici sezonul 2016-2017 în postura de titular, evoluând de asemenea, pe lângă Liga Endesa, în Eurocup.

Începutul acestui sezon l-a găsit acasă, la ZlatorogLapornik acceptând să ajute echipa care l-a lansat, evoluând însă cu contract deschis.

Pe plan internațional, Miha Lapornik a făcut parte din echipa națională a țării sale încă de la 16 ani, participând la Campionatele Europene U18 din Polonia (2011) și U20 din Slovenia (2012) și Estonia (2013), reușind în Slovenia să câștige medaliile de bronz. 

A fost, de asemenea, selecționat la lotul de seniori al Sloveniei, participând în 2016 la calificările pentru Campionatul European și în 2017 la cele pentru World Cup. A ratat la mustață participarea la EuroBasket 2017, fiind ultimul la care s-a renunțat din lotul lărgit

“Sunt foarte bucuros că am ajuns aici, tot ceea ce am auzit despre acest club a fost de bine, deci sunt fericit! Voi face tot ce îmi stă în putință să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele în acest sezon, este singura variantă pe care o iau în considerare!”, a declarat baschetbalistul.

“Am reușit să îl aducem pe Miha Lapornik, este un jucător bun, tânăr, dornic de afirmare, este un shooter foarte bun și cred că asta ne lipsea. A jucat în cariera sa la Bilbao, ceea ce spune multe despre valoarea lui, este un baschetbalist inteligent și cred că este ceea ce ne trebuie pentru a ne îndeplini obiectivele. Îi urăm bun venit!”, a susţinut şi antrenorul Mihai Silvăşan.

Leave a Reply

Top