U-Banca Transilvania il pierde pe Henry Domercant din cauza unor probleme medicale

Problemele medicale la picior de care sufera fundașul american Henry Domercant i-au facut pe cei de la U-Banca Transilvania sa renunte la serviciile baschetbalistului.

Antrenorul Mihai Silvasan regreta pierderea lui Domercant, dar echipa nu a vrut sa riste o accidentare mai grava a jucatorului si sa ramana descoperiti inaintea primelor meciuri oficiale.

“În primul rând, vreau să îi mulțumesc lui Henry că a venit aici, el, în puținul timp petrecut alături de echipa noastră, ne-a demonstrat de ce a jucat la nivelul la care a făcut-o. Este un caracter și un om extraordinar! Din păcate, din cauza acestei mici accidentări la tendon, care necesită zile de pauză, nu am putut să riscăm să continuăm cu el. Avem meciuri foarte importante într-o lună, urmează practic prima finală pentru noi, așa că am decis împreună cu el că nu merită să riscăm o accidentare mai gravă, care să ne facă să nu îl putem folosi. Îi urez succes lui Henry, știu că vrea să devină antrenor și sunt convins că are calități pentru asta. Îi urez succes în continuare, indiferent ce va alege să facă! Vom aduce un alt jucător în locul lui, pe care îl vom anunța în perioada următoare”, a declarat Silvasan.

“Am decis împreună cu antrenorul că este mai bine să plec, am suferit o mică accidentare, care însă necesită timp de refacere. Aș fi putut să rămân, însă timpul este un inamic puternic pentru echipă, pentru că meciurile încep peste doar cateva săptămâni. Echipa a decis că vor aduce un alt jucător, le respect decizia, îi înțeleg. Mă bucur că am avut ocazia să cunosc, chiar și pentru puțin timp, oamenii de aici, antrenori, conducere, staff. Totul mi s-a părut foarte bine organizat de când am venit la Cluj. Le mulțumesc tuturor și le doresc mult succes în noul sezon!”, a sustinut Henry DOMERCANT.

Americanul, care fusese adus pentru a suplini lipsa lui Aleksandar Rašić, a părăsit astăzi cantonamentul din Cheile Grădiștei, în locul său urmând a fi adus în zilele următoare un alt jucător.

Reamintim că Aleksandar Rašić urmează recuperarea specifică în urma operației de reconstrucție a tendonului achilean.

Campioana U-Banca Transilvania se afla in aceste zile până în data de 1 septembrie intr-un cantonament la Cheile Gradistei, urmând să dispute și două partide de verificare,în aceeași locație.

Programul echipei în perioada următoare:

•  20 august – 1 septembrie: cantonament Cheile Grădiștei

  • 30 august: meci amical: U-Banca Transilvania – BCM U Pitești (la Cheile Grădiștei)
  • 1 septembrie: meci amical: U-Banca Transilvania – BC CSU Sibiu (la Cheile Grădiștei)

•  3-6 septembrie: antrenamente la Cluj
•  7-8 septembrie: Turneul amical la Mureș (BC Mureș, BCM U Pitești, Falco Szombathely / BC Timba Timișoara)
•  9 – 14 septembrie: antrenamente la Cluj
•  15-16 septembrie: Turneu in Ungaria la Körmend (Egis Körmend, Olimpija Ljubljana, BC Khimik Youzhne)
•  18 septembrie: amical la Cluj cu BC Mureș

În 24-26 septembrie, U-Banca Transilvania va disputa primele meciuri oficiale din noul sezon, în turul secund al calificărilor Basketball Champions League, adversară fiind una dintre echipele Bosna Sarajevo (Bosnia) sau Ludwigsburg (Germania).

Lotul echipei carea făcut deplasarea în cantonament: Andrei Mureșan, Camil Berculescu, David Vida, Anders Teir,  Vaidas Kariniauskas, Ousmane Barro, Andrei Calnicenco, Giordan Watson, Zeljko Sakic, Lasan Kromah, Henry Domercant. 

Staff-ul tehnic: Mihai Silvășan – antrenor principal, Dorin Pintea – antrenor secund, Branko Cuic – team manager, Tudor Pintea – kinetoterapeut, Claudiu Man – preparator fizic, Nicolae Foalea – preparator fizic, Csaba Mott – maseur.

Leave a Reply

Top