“U” BT Cluj a învins liderul Steaua și se pregătește de “restanța” cu Asesoft Ploiești

Baschetbaliștii de la “U” Banca Transilvania au reușit o victorie perfectă pe terenul liderului Ligii Naționale, Steaua CSM București, scor 82-83, într-o partidă care a contat pentru etapa a XX-a.

U Banca Transilvania

Ardelenii au dominat meciul și s-au aflat la conducere pe tabelă până la finalul meciului. Steliștii au reușit să se apropie periculos în ultimul sfert, dar clujenii au reușit să se impună, la limită, în ultimele secunde și să câștige.

Elevii pregătiți de Marcel Țenter se vor deplasa marți, 24 februarie, la Ploiești, pentru restanța cu Asesoft din etapa a 14-a.

Caseta tehnică

Steaua CSM București: Barac 22, Amis 15 (12 rec.), Nicoara 14 (6 rec.), Dragusin 10 (6 rec.), Paul 10 (4 rec., 6 p.d.), Tudor 5.

U-Banca Transilvania: Barnette 15 (7 rec., 3 p.d., 1 capac, 2 int.), Millage 13 (3 rec., 2 p.d., 3 int.), Baciu 12 (7 rec., 1 int.), Hargrove 11 (3 rec., 1 p.d., 4 int.), Turner 11 (4 p.d., 1 int.), Lalovic 8 (3 rec., 2 int.), Silvasan 6 (3 rec., 1 p.d., 1 int.), Mandache 5 (1 rec., 2 p.d., 1 int.), Jones 2 (1 int.), Jucan (1 rec.).

“Mă bucur mult pentru această victorie! Steaua merită respectul nostru pentru că, deși au avut și încă au probleme, atât de sănătate, cât și de altă natură, au reușit, susținuți de un public incredibil, să ne facă foarte mari probleme în sfertul al patrulea. Am făcut atunci niște greșeli pe finalizare împotriva apărării în zonă a adversarului, care le-a permis să înscrie rapid o serie de puncte. Mă bucur de victorie și din alt motiv – pentru că s-a repetat scenariul de la jocul cu Pitești, când am avut o cădere în joc, dar de această dată am reușit să învingem. A fost, de asemenea, o bună repetiție pentru finalurile de meci și suntem încrezători în puterile noastre. Privim deja spre urmatorul meci, restanta cu Ploiesti”, a declarat Marcel Țenter la finalul jocului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top