U-BT Cluj-Napoca a bifat “suta de puncte” şi a obţinut o victorie zdrobitoare cu Dinamo Bucureşti

Baschetbaliştii de la U-Banca Transilvania nu au avut niciun fel de emoţii pe terenul lui Dinamo Bucureşti, distrându-se pe teren şi obţinând o victorie zdrobitoare, scor 44-103 (13-23, 11-31, 12-26, 8-23), la capătul unei partide controlate de la un capăt la celălalt de alb-negri. Meciul a contat pentru etapa a 3-a a Ligii Naţionale.

Confruntarea a început cu gazdele reuşind să se desprindă la două posesii (11-6, min. 4), însă U-Banca Transilvania şi-a respectat statutul de campioană şi a revenit în meci, punând pe tabelă un parţial de 17-2, iar în ultimele şase minute ale primului sfert bucureştenii au reuşit doar două puncte din aruncări libere, fără niciun punct din acţiune.

Cel de-al doisprezecelea sportiv aruncat în luptă de Mihai Silvășan a fost Camil Berculescu, în chiar debutul secvenței a doua. Oamenii mari au fost cei care au punctat după prima pauză, Calnicenco, Barro și Torok punând câte două puncte pe tabelă fără ca U-BT Cluj să încaseze vreun coș. Când au contribuit și Berculescu și Gray, scorul căpătase deja proporții (19-45, min. 16). Pauza a venit să curme suferința gazdelor, nu înainte ca Berculescu să fixeze diferența la 30 de puncte printr-un dunk spectaculos în ultima secundă.

Superioritatea campioanei a fost evidențiată şi în statistici, mai ales de diferența mare la recuperări, 28-10, elevii lui Mihai Silvășan culegând de nouă ori aruncările ratate ale coechipierilor, reușite care au pus nouă puncte pe tabelă. De asemenea, diferența procentajelor la aruncările de două puncte era și ea copleșitoare, 70-26. Remarcabilă a fost prestația lui Berculescu, care în opt minute și jumătate a devenit principalul marcator, cu nouă puncte, cu procentaje perfecte la toate aruncările: 3/3 la două puncte, 1/1 de la distanță și 1/1 de la linia de libere. La acestea, tânărul nostru jucător a adăugat trei recuperări și tot atâtea pase decisive și o intercepție.

La revenirea de la vestiare, jocul a curs într-o singură direcţie, terenul fiind înclinat înspre coşul lui Dinamo. Tânărul Andrei Mureșan a reușit să înscrie de la distanță și a făcut ca tabela să indice 31-70 în minutul 26, astfel că antrenorul dinamovist Eugen Ilie a cerut timp de odihnă. La reluare, în ciuda unei reușite de la distanță a lui Zaharie, tot U-Banca Transilvania a fost la cârma jocului. Până la finalul perioadei, diferența a crescut constant, ajungând la un maxim de 44 puncte înaintea ultimei secvențe de joc.

În ultimul sfert, bucureștenii au intrat timorați și cu moralul la pământ. U-Banca Transilvania a continuat să apese pe accelerație, indiferent de formula trimisă pe parchet de Mihai Silvășan, astfel că, cu cinci minute înainte de fluierul final, gazdele încă nu modificaseră tabela, în timp ce U-Banca Transilvania a atins borna de 90 de puncte înscrise și marșa hotărât către sută.

Berculescu și-a dorit cu tot dinadinsul să fructifice ocazia de joc primită, înscriind din toate pozițiile. Tot el a fost cel care a depășit borna de 100 de puncte marcate, printr-un lay-up reușit cu un minut înainte de final.

U-Banca Transilvania trece, așadar, fără probleme de Dinamo București și se pregătește pentru întâlnirea de miercuri cu Dinamo Tbilisi, meci contând pentru FIBA Europe Cup, de la ora 18:00.

“Mă bucur pentru victorie și pentru faptul că nimeni nu s-a accidentat, urmează pentru noi două deplasări grele, pe care sper să le câștigăm. Mergem mai departe pe drumul nostru!”, a declarat, scurt, antrenorul Mihai Silvăşan la finalul meciului.

FOTO: Manases Sandor (u-bt.ro)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top