“U” BT Cluj-Napoca urcă pe locul 3 după ce învinge campioana Asesoft

“U” Banca Transilvania devine o candidată certă la titlul de campioană în acest sezon, după ce a învins liderul Steaua CSM București etapa trecută, iar aseară a venit rândul campioanei Asesoft să fie îngenuncheată chiar pe propriul teren de clujeni, în cadrul meciului restant din etapa a 14-a a Ligii Naționale. Scorul final a fost 74-88 (24-27, 21-27, 9-9, 20-25).

U Banca Transilvania

Fără “căpitanul” Silvășan în teren, care nu a evoluat din cauza unor dureri la spate, elevii pregătiți de Marcel Țenter au fost la înălțime în Sala Sporturilor din Ploiești, avându-i pe Sean Barnette și Andrei Mandache în formă de zile mari. Echipa a reușit să se impună în fața campioanei și să fie la conducerea partidei până la final, ploieștenii nu au reușit să preia conducerea pe toată durata confruntării.

Caseta tehnică

CSU Ploiesti: Zigeranovic 22 (7 rec.), Avramov 20 (5 p.d.), Runkauskas 20 (5 rec.), Burlacu 8, Pelekanos 3 (5 rec.), Szijarto 1.

U-Banca Transilvania: Barnette 24 (8 rec., 4 p.d., 4 int.), Mandache 17 (5X3, 6 rec., 2 p.d., 1 int.), Millage 13 (2 rec., 2 int.), Jones 10 (1 rec.), Hargrove 7 (1 rec., 1 p.d.), Turner 6 (5 rec., 5 p.d., 1 int.), Lalovic 5 (2 rec., 2 p.d., 1 int.), Baciu 4 (4 rec.), Jucan 2 (1 rec.).

“Este victoria întregii echipe și o dedicăm căpitanului nostru, Mihai Silvășăn, cel care a trăit intens meciul de pe banca de rezerve. El a acuzat dureri la spate și, având în vedere antecedentele lui chirurgicale, nu am vrut să riscăm și l-am menajat. Vreal să le mulțumesc băieților pentru cum și-au făcut treaba, a fost o muncă grea de la început până la fluierul final. Ne concentrăm pentru meciurile următoare”, a declarat antrenorul clujenilor, Marcel Țenter.

Următoarea etapă pentru “U” BT Cluj-Napoca va avea loc în deplasare, la Timișoara, cu Timba. Meciul este programat miercuri, 4 martie. Partida nu este transmisă.

Leave a Reply

Loading...
Top