“U” Cluj a bifat a zecea victorie din eșalonul patru fotbalistic, după 4-0 cu “Sârma” Câmpia Turzii

Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 4-0, sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 11:00, pe terenul formației Industria Sârmei Câmpia Turzii 1921, într-o partidă care a contat pentru etapa a XII-a a Ligii a 4-a.

u-cluj
Foto © Cristian Cosma / facebook.com/FCUCluj

Marius Popescu nu s-a putut baza în această partidă pe trei jucători, Alexandru Păcurar, Iuliu Hațiegan și Răzvan Moșuți, toți trei fiind accidentați. Primul continuă procesul de recuperare după o problemă medicală apărută la nivelul gambei, în timp ce al doilea a suferit recent o ruptură musculară, iar săptămâna aceasta a făcut doar alergări ușoare la antrenamente. Cu o afecțiune a gambei se confruntă și Moșuți, însă el ar putea reveni de luni alături de colegii săi.

Chiar și fără trei jucători lipsă din lot, “U” a câștigat fără prea mari emoții pe terenul “Sârmei” și își păstrează poziția de lider în eșalonul patru, cu 31 de puncte. Dorin Goga a deschis scorul în minutul 24, stabilind totodată și scorul pauzei, iar în partea a doua, Brian Lemac a reușit o “dublă”, minutele 62 și 82, iar același Goga a închis tabela la 4-0 în minutul 90.

“Șepcile roșii” a fost încurajată pe terenul din Câmpia Turzii de o galerie de circa 500 de fani. Aceștia au afișat câteva bannere cu mesajele: “As fi avut o tinerete monotona si confuza daca nu ajungeam sa traiesc viata de peluza” și “Stadioanele pline sunt acum istorie… am ramas doar noi, eroi fara glorie”.

Echipele de start (via știridesport.ro):

“U” Cluj: Man – Fizeșan, Abrudan, Morar (46 D. Irimie), Manu – Giurgiu (căpitan), Pașca – Costea (62 Pintea), Goga, Hîmpea (74 Bercea)- Lemac. Rezerve: Cr. Tudose, H.Popa, C.Kilin, Solovăstru Pop. Antrenor: Marius Popescu

ISCT: M.Nicoară – P. Kovacs, M. Moldovan, G. Mocan, V. Marcu, A. Varga, D. Tescar (căpitan), A. Bucur, R. Rus, A. Rusu, S. Moldovan. Rezerve: A. Cioargă, D. Indrei, B. Cămărăşan, M. Rus, G. Ciungan, N. Tămas, L. Rusu. Antrenor: Cornel Morea.

Transmisiunea meciului ISCT – “U” Cluj – TurdaNews.net

Universitatea va juca în următoarea etapă sâmbătă dimineața, pe teren propriu, cu CS Arieșul Mihai Viteazul.

Leave a Reply

Top