“U” Cluj a încheiat cantonamentul din Italia cu o victorie şi o înfrângere!

Universitatea Cluj a reuşit sâmbătă, 21 iulie, a patra victorie consecutivă şi cea mai importantă din cantonamentul italian, 1-0 cu formaţia Perugia condusă de Alessandro Nesta, formaţie clasată pe locul 8 în precedentul sezon din Serie B.

Elevii lui Adrian Falub au început foarte bine partida de la Perugia, au controlat mijlocul terenului, iar rezultatele s-au văzut imediat, prin două ocazii imense ale lui Florescu şi Ene, ratate, însă, din poziţii de singur cu portarul. La pauză scorul a fost “alb”, dar tot Universitatea a fost cea care a controlat partea a doua, însă de data asta şi cu rezultate pe tabelă. În minutul 63, Cristi Gavra a reluat un şut incredibil, de la 18 metri, care s-a oprit direct în vinclul porţii italienilor!

Perugia a căutat egalarea, însă cea mai mare ocazie a venit cu trei minute înaintea fluierului final, atunci când Dur-Bozoancă a respins excelent o lovitură liberă de la 20 de metri.

Duminică, 22 iulie, “U” a evoluat contra unei noi promovate în Serie C, Rimini Calcio, suferind prima înfrângere din acest stagiu de pregătire, scor 1-3 (1-2), la capătul unui meci antrenant şi deschis.

Rimini a reuşit să deschidă scorul, în minutul 5, cu o lovitură de cap şi a făcut 2-0 în minutul 26. Micaş a redus din diferenţă pentru “U” până la pauză. În partea secundă, divizionara a treia din Italia a mai înscris o dată şi a stabilit scorul final, provocându-i Universităţii primul eşec din cantonament.

La finalul stagiului de pregătire de la Lago di Acquapartita, echipa şi staff-ul tehnic au făcut o fotografie de grup cu angajaţii hotelului Miramare, iar managerul Ioan Ovidiu Sabău le-a dăruit un tricou de joc cu autografele tuturor jucătorilor şi un fanion.

Universitatea a revenit la Cluj-Napoa, unde va efectua ultimele pregătiri înaintea debutului noului sezon din Liga a 2-a, programat în weekend 4-5 august.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top