“U” Cluj “a stins” Farul și rămâne în lupta pentru promovare!

Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 2-1 (1-0) sâmbătă, 13 aprilie, pe Cluj Arena, cu Farul Constanța, într-o partidă care a contat pentru etapa a 30-a a Ligii a 2-a.

“U” s-a instalat la conducere pe tabelă după trei minute de joc, Taub a executat un corner de pe dreapta, iar Gavra a urmărit singur la prima bară și a reluat cu capul din 5 metri la colțul scurt (3).  

Ocazie importantă de egalare pentru Farul, atacatul Tudor Moldovan a avut o execuție foarte bună din marginea careului, parat de portarul Iulian Dinu (24). Ehman a primit o minge în fața careului la 20 metri lateral dreapta și a reluat pe jos la prima bară, Dinu a respins în față, Romeo Sursu a urmărit balonul și a reluat din 8 metri direct în blocajul lui Sepsi intrat prin alunecare (30). “Studenții” au avut o situație importantă de 2-0 la o centrare de pe stânga a lui Goga, deviată de Gavra, iar Florescu a reluat din plonjon peste poartă (32).

Portarul Universității a intervenit providențial la reluarea filtrantă a lui Tudor Moldovan din marginea careului. Și tot atacantul constănțenilor a șutat plasat din marginea careului în prelungirile primei reprize, dar Dinu a reținut. Prima repriză s-a îbcheiat cu avantajul minim luat de “U” din minutul trei.

“Mereu umăr lângp umăr, cu cei ce simt ca mine, pregătiți de a face oricând, orice, doar ca să îți fie ție bine!”, a fost mesajul peluzei “șepcile roșii” la această partidă.

În partea a doua, Florescu a scăpat din marcaj, a rămas singur în careu și a șutat foarte bine în minutul 53, dar Avram a respins în corner.

Eternul Dorin Goga a scăpat spre poartă singur, a evitat marcajul unul jucător advers și după o cursă solitară a pătruns în careu și l-a învins pe Avram cu un șut plasat la colțul scurt. 2-0 și “U” își face un final de meci liniștit.

Ocazie importantă pentru Farul, Fotescu a încercat să îl fenteze pe Dinu, dar portarul Universității a respins șutul acestuia (69). Faza s-a mutat imediat la poarta cealaltă, acolo unde Gavra ar fi putut înscrie golul de 3-0, dar șutul său a fost respins de Avram. Clujenii au scăpat fără gol în minutul 76 la bara lui Cosmin Zamfir.

Oaspeții au înscris și ei golul de onoare pe Cluj Arena în prelungirile partidei prin Diolo Rosado și meciul s-a încheiat, iar Universitatea acumulează 63 de puncte și se menține pe locul al doilea, la egalitate cu Chindia Târgoviște, care are un meci mai puțin disputat și la șapte puncte de liderul Academica Clinceni.

Echipele de start:

“U” Cluj: I. Dinu – Al. Coman, A. Cordoș, C. Taub – G. Florescu, G. Giurgiu, I. Hațiegan, J. Norbert (F. Burghele, min. 61) – D. Goga (M. Coman, min. 85), C. Gavra (Axente, min. 72)

Rezerve: A. Gorcea, M. Coman, I. Ursu, F. Burghele, A. Văsălie, R. Greu, M. Axente

Aantrenor: Bogdan Lobonț

Farul Constanța: R. Avram – M. Ehmann, D. Ispas, Gomes de Fraitas, Neciu – Antoche (M. Popescu, min. 57), Silva Soares, Da Costa Miranda, Rosado – T. Moldovan (D. Toma, min, 57), R. Surdu (C. Zamfir, min. 65)

Rezerve: M. Popa, Sabangeanuy, Pacionel, Iani, D. Toma, Zamfir, Fotescu

Antrenor: Petre Grigoraș

Alte rezultate din etapa 30:

Sâmbătă, 13 aprilie

Aerostar Bacău – Daco-Getica București 2-1

Panduri Tg. Jiu – Academica Clinceni 0-2

CS Balotești – Sportul Snagov 0-0

Duminică, 14 aprilie

Energeticianul – Ripensia Timișoara

Metaloglobus – UTA Arad

Chindia Târgoviște – Poli Timișoara

Luceafărul Oradea – Petrolul Ploiești

Politehnica Timișoara – Dacia Unirea Brăila

Spectatori: 3426

Universitatea Cluj va juca etapa viitoare în deplasare, la Brăila, cu Dacia Unirea, duminică, 21 aprilie, de la ora 11:30.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top