„U” Cluj a transferat un jucător din curtea rivalei CFR!

Universitatea Cluj continuă campania de achiziții în vederea întăririi lotului pentru pretențiile eșalonului secund, iar cel mai recent transfer vine din curtea rivalei din dealul Gruia.

Este vorba de atacantul Marius Coman (21 de ani), care a evoluat în sezonul trecut la CFR. El a semnat cu „șepcile roșii” un contract valabil pe 3 ani.

Originar din Vișeu de Sus (Maramureș), Coman a mai trecut pe la FC Baia Mare, Bucovina Pojorâta și Academica Clinceni, până să ajungă în Gruia, acolo unde în stagiunea precedentă a Ligii 1 a strâns patru prezențe pentru prima echipă a „feroviarilor”, fără a marca, însă, vreun gol.

Vârful de formă l-a atins, în schimb, în ediția 2015-2016 a ligii secunde, când a înscris de 11 ori în tricoul formației sucevene.

Marius Coman devine, astfel, a șasea mutare a verii pentru „Șepcile roșii”, după portarul Cosmin Dur-Bozoancă, fundașul stânga Carol Taub (ambii de la ASU Politehnica Timișoara), fundașul central Jevrem Kosnic (Vojvodina Novi Sad), mijlocașul Doru Dumitrescu și fundașul dreapta Tiberiu Căpușă (Viitorul Constanța).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.