“U” Cluj, echipa păcii! “Studenții” lui Falub pierd la Brașov și își complică viața în clasament

Universitatea Cluj rămâne fără gol marcat într-un meci oficial în 2015 și după deplasarea de sub “Tâmpa” de vineri, acolo unde “studenții” au pierdut, scor 1-0, cu FC Brașov, în cadrul unei partide care a contat pentru etapa a XXI-a a Ligii I.

Clujenii au amenințat timid poarta “stegarilor” în prima repriză, având doar două ocazii importante. Prima, la șutul din lovitură liberă de la marginea careului a lui Raul Costin, reținută de Iacob (12), iar Castillion a ratat singur cu portarul, șutul său fiind respins cu un reflex incredibil de portarul Brașovului (27).

Ocaziile s-au înmulțumit la poarta lui Veselovsky în repriza a doua, brașovenii amenințând mult mai periculos poarta oaspeților. Slovacul din poarta Universității a intervenit foarte bine la șutul lui Bencum (56) și tot acesta din urmă îl servește cu călcâiul pe Aganovic, care șutează în forță, dar mingea lovește bara laterală (68). Brașovenii mai au două situații importante într-un interval de un minut, la șuturile lui Aganovic și Jurică, la care Veselovsky a intervenit spectaculos (70).

După forcingul ofensiv la poarta clujenilor, inevitabil, a venit și golul, din nefericire în poarta oaspeților. Veselovsky a ieșit hazardat pe o centrare la un corner, iar fundașul Leko trimite mingea în poarta goală și deschide scorul (71). “Studenții” nu au reușit să amenințe periculos poarta lui Iacob după primirea golului, iar meciul se încheie cu 1-0 pe tabelă.

Elevii pregătiți de Adrian Falub rămân fără gol marcat în 2015 și ocupă locul 13 în clasament, primul retrogradabil, cu 19 puncte, iar etapa viitoare vor primi vizita lui FC Botoșani, marți, 17 martie, de la ora 15:30.

“Am dominat prima parte a jocului, ne-am creat o situație foarte mare de joc și din păcate e al doilea meci în care ratăm singur cu portarul. Cert este că ocaziile pe care și le-a creat Brașovul a fost din cauza greșelilor noastre. Când îți permiți să dai atâtea cadouri adversarilor e foarte greu să obți puncte. E al treilea meci în care avem probleme în repriza a doua și sper să le remediem foarte repede. Cred că am controlat jocul în prima repriză. Schimbările pe care le-am făcut în repriza a doua parcă ne-au dezechilibrat jocul. Nu e ușor de rezolvat problema marcatorilor și vom munci mai mult la antrenamente. Ne așteaptă un meci foarte greu marți, cu Botoșani”, a declarat antrenorul Universității, Adrian Falub, la Digisport.

Echipele de start:

FC Brașov: Iacob – G. Matei, Novakovic, Leko, Cr. Ganea – Juric, Zlomislic – M. Constantinescu, Aganovic, Bencun – Țâră.

Rezerve: Mutu, Străuț, Artjunin, Goian, Moraru, Ganea, Ciocâlteu

“U” Cluj: Veselovsky – Jovanovic, Skvorc, Neag, Bambara – R. Costin, A. Lungu – N. Viveiros, Ceppelini, Mengolo – Castillion.

Rezerve: Panagopoulos, Martins, Van den Broek, Lemnaru, Calcan, Gravenberch, Kovacs

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top