„U” Cluj – FC Vaslui 1-0. „Neamţul” Max Nicu a prins gustul golului!

Universitatea Cluj a câştigat duelul cu FC Vaslui, scor 1-0, printr-un gol reuşit de Maximilian Nicu în prima repriză, în cadrul unei partide care a contat pentru etapa a 29-a Ligii I.

Vasluienii, conduşi de pe bancă de interimarul Costinel Botez, au avut prima situaţie de a deschide scorul, însă şutul lui Abelairas a fost blocat de Veselovsky (3). Cristocea a centrat perfect în careu dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, Abrudan a reluat cu capul periculos de la 11 metri, dar Cerniauskas a respins in extremis (9). GOOL! Universitatea a trecut la conducere în minutul 12 al meciului, „neamţul” Max Nicu a reluat cu capul în plasă o centrare din 6 metri şi a trimis mingea în plasă, ajungând la cota 2 în clasamentul golgeterilor.

Moldovenii nu au avut prea multe situaţii de a înscrie, a două acţiune ofensivă periculoasă a venit în minutul 42, la şutul de la 28 de metri al lui Liviu Antal care trece pe lângă poartă. „Studenţii” au controlat prima repriză, pe care au încheiat-o în atac; Lemnaru a trecut pe lângă golul doi la ultima fază a reprizei, dar lovitura sa de cap din câţiva metri n-a prins cadrul porţii.

Intrat în repriza secundă în locul lui Lorand Kovacs,  care a părăsit terenul accidentat, Machado a reluat cu capul o centrare foarte bună a lui Boutadjine, însă portarul moldovenilor a respins cu dificultate în corner (55).

Oaspeţii au fost mult mai prezenţi în jumătatea „studenţilor” în repriza secundă, forţând egalarea. Temwanjera i-a dat emoţii slovacului din poarta Universităţii, după ce a şutat în forţă de la 22 metri, dar mingea a lovit plasa laterală (69).

Francezul Sauvadet a reluat periculos de la marginea careului (81), iar Boutadjine a scos un corner la faza imediat următoare.

Meciul s-a încheiat şi Universitatea se impune în faţă Vasluiului, ajungând la a treia victorie consecutivă în acest retur. Elevii pregătiţi de Mihai Teja urcă până pe locul 10 în clasamentul Ligii I, scăpând temporar de emoţiile „matineului”.

„Şepcile roşii” se deplasează etapa viitoare la Chiajna, acolo unde vor întâlni formaţia Viitorul Voluntari. Partida este programată duminică, 4 mai, de la ora 19:30.

Echipele de start:

„U” Cluj: Veselovsky – Ciupe, Abrudan, Ninu, Gercaliu (Neag, ‘6) – Boutadjine, Bucşă (c), Cristocea (Sauvadet, ’67), Kovacs (Machado, ’54) – Max Nicu, Lemnaru

Rezerve: Niculescu, Neag, Menezes, Borza, Sauvadet, Calcan, Machado

Antrenor: Mihai Teja

FC Vaslui: Cerniauskas – Ortiz, Cuero (Enescu, ’57), Balaur, Muşat (Popovici, ’75) – Bahia, Razzotti, Santos, Abelairas – Antal (Pătulea, ’84), Temwanjera (c)

Rezerve: Ormenişan, Popovici, Pătulea, Buziuc, Mareş, Prahic, Enescu

Antrenor: Costinel Botez

Arbitru principal: A. Comănescu (Râmnicu Vâlcea)

Asistenţi: M. Marchidanu (Brăila), G. Neacşu (Câmpulung Muscel)

Adiţionali: M. Balaci (Turnu Severin), D. Micloşină (Reşiţa)

Arbitru rezervă: B. Gheorghioiu (Timişoara)

Observatori: D. Dumitriu (Bucureşti), L. Sajtos (Sibiu)

Cartonaşe galbene: Antal (16), Cristocea (24), Ortiz (45), Kovacs (49), Bucşa (70), Ortiz (79), Machado (80)

Cartonaşe roşii: Ortiz (79)

Spectatori: 3.400

Vasile Manu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.