“U” Cluj, înfrângeri pe linie în Liga Naţională de baschet feminin!

Cea mai prolifică secţie din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj, cea de baschet feminin, cu 14 titluri naţionale în palmares, are un început de sezon dezastruos şi nu găseşte drumul spre prima victorie.

Baschetbalistele pregătite de Carmin Popa au fost învinse vineri, 2 noiembrie, în deplasare, de formaţia ICIM Arad, scor 66-49 (20-8 / 17-15 / 15-4 / 14-22), ajungând la cinci eşecuri consecutive în Liga Naţională.

“Studentele” au fost surclasate şi dominate categoric de gruparea arădeană, nefiind capabile să preia conducerea pe tabelă. Cu doar opt puncte înscrise în primul sfert şi 20 încasate, Universitatea a privit neputincioasă la jocul foarte bun al Aradului şi nu a reuşit să pună presiune pe gazde şi să se impună pe teren. În sfertul al treilea, clujencele au reuşit performanţa de a înscrie doar patru puncte şi să încaseze 15.

Cea mai bună marcatoare a Universtăţii Cluj a fost Irina Părău, cu 15 puncte, urmată de Nicolette Orban (13), Aleksandra Begenisic (12), Roberta Bot (5), Paula Cenean (2) şi Boglarka Biszak (2).

De la Arad, cele mai bune marcatoare au fost A’Lexus Harrison (15 puncte), Miljana Dzombeta (12), Brankica Hadzovic (11) şi Leeza Burdgess (10).

Următorul joc oficial pentru “U” Cluj va avea loc marţi, 6 noiembrie, în deplasare, în meciul restant cu CSM Târgovişte din etapa a 2-a.

Toate rezultate înregistrate de Universitatea Cluj în primele etape ale sezonului 2018-2019:

Etapa 1: “U” Cluj – CSU Olimpia Braşov 71-80
Etapa 2: CSM Târgovişte – “U” Cluj (amânat)
Etapa 3: CSM Satu Mare – “U” Cluj 85-65
Etapa 4: “U” Cluj – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 65-97
Etapa 5: ICIM Arad – “U” Cluj 66-49

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top