“U” Cluj învinge Chindia Târgoviște și ajunge la a 5-a victorie consecutivă!

Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 2-1 împotriva Chindiei Târgoviște, sâmbătă dimineață, pe teren propriu, într-o partidă care a contat pentru etapa a 14-a a Ligii a 2-a, seria Vest, primul meci al returului de campionat.

U Cluj - Chindia Targoviste (14.11.2015)

Universitatea Cluj s-a instalat încă din primele minute în jumătatea adversă și a avut o primă situație notabilă la poarta Chindiei – o lovitură liberă executată de Ursu s-a oprit în primul fundaș advers (6). Florin Cordoș a reluat peste poartă din 6 metri în urma unui corner (9), iar Tarcea a încercat să-l surprindă pe Meila cu un șut înșelător de la 15 metri, dar portarul oaspeților a reținut în doi timpi (10).

Prima ocazie importantă a Chindiei a venit în minutul 19, Martac a centrat periculos în careu, de unde Niczuly a respins cu dificultate (19). Oaspeții au rămas în atac și au reușit să obțină o lovitură de pedeapsă. Voinea a fost faultat în careu, iar “centralul” Cătălin Botaș a acordat penalty pentru Chindia, dar Niczuly a parat șutul lui Antun și a menținut scorul la 0-0 (24). Marvin Schieb a scăpat singur spre poartă, dar portarul Meila a ajuns mai rapid la minge și a respins din fața atacantului clujean (27). GOL! “U” Cluj a deschis scorul după o combinație Greu – Boboc, mingea a ajuns la Octavian Ursu, care a înscris cu un șut plasat la colțul lung 1-0 (31).

Bucuria gazdelor nu a durat mult deoarece Chindia a restabilit rapid egalitatea prin Cherchez, care a profitat de o respingere greșită a lui Niczuly și a înscris cu un șut la colțl scurt (36). 1-1

Chindia a început în forță repriza a doua și ar fi putut trece în avantaj, dar șutul lui Cherchez din câțiva metri a fost blocat de Niczuly (48). Cascadă de ocazii la poarta Universității. Niczuly a respins trei șuturi consecutive ale atacanților Anton, Neniță și Stoica, iar Crișan a scos de pe linia porții (53).

Ocazie mare pentru “U”. Răzvan Greu a fost servit perfect în careu de Ursu, dar șutul său s-a scurs agonizant pe lângă poartă (58). Același Greu nu a reușit să-l învingă pe Meila din 3 metri (63). Chindia a avut o ocazie importantă în minutul 74, Niczuly a respins în corner de sub transversală reluarea cu capul a lui Ispas din 6 metri.

GOL! Universitatea a trecut din nou la conducere pe tabelă, Cătălin Tărcea a finalizat cu capul o centrare perfectă în careu a lui Ursu și a dus scorul la 2-1 (76). Tot Ursu a pătruns periculos în careu și a trimis mingea în fața porții, dar niciun coechipier nu s-a aflat pe traiectoria balonului (79). Defensiva Universității a rezistat cu brio încercărilor timide ale oaspeților, încheind partida în atac.

În urma acestui succes, Universitatea Cluj ajunge la cota 5 în dreptul victoriilor consecutive și acumulează 23 de puncte în clasament, ocupând locul 8, iar etapa viitoare va juca pe terenul formației UTA Bătrâna Doamnă, sâmbătă, 21 noiembrie, ora 11:00.

Echipele de start:

“U” Cluj: Roland Niczuly (cpt) – Mihai Butean, Florin Cordoș, Radu Crișan, Darius Hîmpea – Cătălin Tarcea, Robert Boboc (Cosmin Popescu, ’81), Octavian Ursu (Janos Norbert, ’85) – Răzvan Greu (Patrick Popescu, ’87), Marvin Schieb

Rezerve: Alexandru Țicrea, Alin Mutu, Robert Keresztes, Cosmin Popescu, Norbert Janos, Marc Tand, Patrick Popescu
Antrenor: Mihai Teja

Chindia Târgoviște: Meila – Pătru (cpt), C. Dinu (Bogdan Dinu, ’66), Ispas, Martac – Neniță, Voinea, Antun (Bogdan Vasile, ’73), Stoica – Cherchez (Liviu Mihai, ’80), Popa

Rezerve: Gârlea, Dinu, Grigore, L. Mihai, Nisipeanu, Cruceru, B. Vasile
Antrenor: Nicolae Croitoru

Arbitru principal: Cătălin Botaș (Timișoara)
Arbitri asistenți: Ovidiu Timar (Marghita), Răzvan Nistoran (Reșita)
Arbitru de rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare)
Observator: Marian Deaconu (Ploiești), Valer Vance (Oradea)

Cartonașe galbene: Ispas (38)

Alte rezultate din etapa a 14-a a Ligii a 2-a, seria Vest

CS Mioveni – FC Bihor 4-0
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Caransebeș 3-0
Olimpia Satu Mare – Metalul Reșita 3-0 (neprezentare)
Șoimii Pâncota – Unirea Târlungeni 1-1

Spectatori: 1000

Leave a Reply

Top