“U” Cluj învinge la Reșița cu 2-1 și urcă pe locul de baraj în play-out! Etapa favorabilă pentru “șepcile roșii”

Universitate Cluj s-a impus cu scorul de 2-1, miercuri, 18 mai, în deplasare, pe terenul Metalului Reșița și urcă pe locul 3 care duce la baraj în clasamentul play-out-ului, într-o partidă care a contat pentru etapa a 7-a a Ligii a 2-a, seria de vest.

U Cluj 2015-2016

După victoria obținută sâmbăta trecuta pe teren propriu împotriva liderului CSM Râmnicu Vâlcea (2-1), “studenții” pregătiți de Mihai Nădăban și Ovidiu Sărmășan aveau un singur gând în deplasarea de la Reșița pentru a mai spera la salvarea de la retrogradare – victoria – pe care au și obținut-o grație reușitelor din prima repriză ale lui Zdroba (’19) și Turcak (’46).

Reșițenii au reușit să reducă din diferență în repriza secundă, prin Jamali, în minutul 66, stabilind scorul final al meciului deoarece clujenii s-au apărat foarte bine și nu le-au oferit adversarilor nicio șansă de a se apropia de poartă.

“U” Cluj a ajuns la a doua victorie consecutivă și al patrulea meci fără înfrângere, cu trei victorii și un egal, acumulând 27 de puncte în clasamentul din play-out, la egalitate cu ocupanta locului doi, FCM Baia Mare.

Etapa favorabilă pentru clujeni

Rezultatele înregistrate în această etapă îi sunt favorabile Universității. Unirea Tărlungeni a învins Olimpia Satu Mare cu scorul de 1-0, iar CSM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 1-0 împotriva Pâncotei.

CLASAMENTUL PLAY-OUT-ului din Liga a 2-a

În etapa următoare, sâmbătă, 21 mai, Universitatea se va deplasa la Arad pentru confruntarea cu Șoimii Pâncota.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top