“U” Cluj, noua vicecampioană a României la baschet feminin!

Echipa de baschet feminin a Universității Cluj nu a reușit să se impună în meciul 4 al finalei cu Sepsi SIC Sf. Gheorghe pentru a trimite confruntarea în decisiv, pierzând cu scorul de 76-85 (23-20 / 14-22 / 22-9 / 17-34), joi, 26 aprilie, și obținând medaliile de vicecampioană națională la finalul acestui sezon competițional.

Într-o atmosferă de vis în Sala Sporturilor “Horia Demian” animată de cei peste 2000 de spectatori și susținute de o galerie pătimașă care a cântat fără oprire, fetele pregătite de Dragan Petricevic au început în forță al patrulea meci al finalei și au condus în primul sfert (23-20), însă oaspetele au revenit în joc în sfertul secund și au preluat conducerea cu cinci puncte la pauza mare (37-42). Chiar dacă avantajul pentru Sepsi nu era unul mare, speranțele fanilor pentru o victorie au rămas aprinse.

După pauză a urmat un meci de care-pe-care, în care ambele formații au fost, pe rând, la conducere, însă cu un plus pentru echipa maghiară, care a reușit să gestioneze mult mai bine sfertul patru și să profite de lipsa de concentrare a clujencelor în ultimele minute.

Final incendiar de meci

Ultimele cinci minute din meci nu au fost lipsite de incidente. Tehnicianul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, Zoran Mikeș a vrut să își scoată echipa de pe teren nemulțumit de o decizie a arbitrilor,  la scorul de 70-64 pentru “U”. Acesta s-a îndreptat spre vestiare alături de staff-ul tehnic și a încercat să le facă și pe jucătoarele sale să părăsească terenul, insa acestea au refuzat. Antrenorul a revenit rapid pe bancă și a primit un fault tehnic, fiind nevoit să urmărească finalul de pe culoarul dinspre vestiare. A fost momentul care le-a destabilizat pe jucătoarele Universității și le-au dat curaj oaspetelor, Sepsi punând pe tabela 14 puncte și recuperând, în timp ce “studentele” au căzut fizic și psihic. Campioanele au avut un plus de luciditate și au obținut succesul care le-a adus un nou titlu de campioană în Liga Națională de baschet feminin, sărbătorind alături de cei 200 de fani veniți de la Sf. Gheorghe, în timp ce clujencele sărbătoreau alături de fani obținerea titlului de vicecampioană.

Marcatoare

Cea mai bună marcatoare a Universității Cluj a fost Taneisha Harrison, cu 21 de puncte, urmată de Dajana Butulija (20 puncte), Andra Mandache (12 puncte), Brittany Denson (12 puncte), Gabriela Irimia (5 puncte), Nicole Dixon (3 puncte) și Teodora Neagu (3).

De la Sepsi Sf. Gheorghe, cele mai bune marcatoare au fost Chalysa Shegog și Annemarie Părău, ambele cu 22 de puncte, urmate de Dominique Marshall (21 puncte) și Janeesha Jeffery (16).

Finala campionatului naţional de baschet feminin:

Meciul 1: Sepsi – “U” Cluj 64-66
Meciul 2: Sepsi – “U” Cluj 72-66
Meciul 3: “U” Cluj – Sepsi 68-72
Meciul 4: “U” Cluj – Sepsi 76-85

Leave a Reply

Top