“U” Cluj reîncepe pregătirea după sărbători! Reuniurea lotului va avea loc în 10 ianuarie, la Cluj Arena!

După o lună de vacanță, fotbaliștii Universității Cluj se vor reuni joi, 10 ianuarie, de la ora 10:00, la Cluj Arena, unde vor efectua prima ședință de pregătire sub comanda lui Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi din anul centenarului.

“Studenţii” se vor antrena pe plan local timp de două săptămâni, iar în perioada 28 ianuarie – 9 februarie vor efectua un cantonament în Turcia, acolo unde vor disputa și patru meciuri amicale.

Printre adversarii “Șepcilor roșii” se numără Slavia Sofia (locul 10 în prima ligă bulgară) și FC Montana (locul 2 în eșalonul secund din campionatul țării vecine), programul urmând a fi completat zilele următoare. Delegația echipei noastre va fi cazată la GoldCity Hotel, un stabiliment de cinci stele din Alanya. 

Returul Ligii a II-a se va relua în weekendul 22-24 februarie, atunci când FC Universitatea Cluj va evolua în fieful celor de la Energeticianul. 

Foto: Cristian Cosma

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top