“U” Jolidon încheie sezonul cu o înfrângere la limită

U JolidonEchipa de handbal feminin “U” Jolidon a încheiat sezonul regulat cu o înfrângere, la limită, în partida disputată duminică, pe teren propriu, împotriva formaţiei CSM Bucureşti, scor 19-20 (7-12), într-o partidă care a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii Naţionale, ultima din acest retur de campionat.

Prima repriză a fost una dezastruoasă pentru clujence. Cu mult mai experimentatele jucătoare, Oana Manea, Patricia Vizitiu sau Cristina Vărzaru pe teren, CSM a dominat categoric prima jumătate a meciului, având un avantaj de şapte puncte diferenţă în minutul 20 (3-10).

În partea a doua, handbalistele pregătite de Horaţiu Paşca au început în forţă repriza, reuşind să se apropie la două puncte (11-13, min. 38) şi să egaleze la 14-14 zece minute mai târziu (48). Senocico & Co. le-au ţinut piept bucureştencelor şi au preluat conducerea pe tabelă pentru prima dată în minutul 54 (17-16), fiind la un pas să încheie sezonul regulat cu o victorie, însă oaspetele au gestionat mai bine finalul şi au reuşit să se impună.

“Am făcut o primă repriză jenantă şi cred că ne-am luat vacanţă un pic cam repede după o perioadă extrem de aglomerată. Obiectivul nostru principal a fost să intrăm în play off, am reuşit acest lucru, iar această etapă mai conta doar pentru palmares. Sunt puţin dezamăgit de divizia tânără, care ar trebui să crească un pic şi în mentalitate. Îmi cer scuze faţă de suporterii noştri pentru prima repriză pe care am făcut-o. Urmează o pauză lungă până la Cupa României, acolo unde nu avem fixat un obiectiv însă ne dorim pentru suporteri să ajungem cât mai departe”, a declarat tehnicianul Horaţiu Paşca.

Marcatoare:

“U” Jolidon: Mihaela Ani-Senocico 8, Simona Vintilă 4, Florina Chintoan 3, Raluca Mihai 1, Cristina Laslo 1, Laura Popa 1, Irina Ivan 1
CSM Bucureşti: Vărzaru 5, Manea 4, Niculae 3, Vizitiu 2, Glibko 2, Noica 1, Avadanii 1, Shustka 2

“U” Jolidon este calificată în play-off-ul Ligii Naţionale, fază care va avea loc în luna mai.

Cupa României la handbal feminin se va disputa în perioada 23-27 aprilie 2014.

Leave a Reply

Top