“U” Olimpia Cluj, debut cu dreptul în noul sezon al UEFA Women’s Champions League

“U” Olimpia Cluj s-a impus în prima partidă din grupele UEFA Women’s Champions League, scor 3-2, împotriva formaţiei Cardiff Met Ladies, campioana Țării Galilor.

“Olimpicele” pregătite de Mirel Albon au dominat meciul, atacând poarta adversă încă din primele secunde ale partidei. Cu Teodora Meluță primind îngrijiri medicale pe marginea terenului, Cardiff a reușit însă să deschidă scorul în minutul 24 prin Clipston. Prima repriză s-a încheiat cu galezele la conducere, Mara Bâtea, Cristina Carp și Phoenetia Browne ratând ocazii importante de egalare.

A doua repriză a avut același scenariu ca și prima, “U” Olimpia fiind la fel de prezentă în terenul advers. Până la urmă, egalarea a venit în minutul 62 prin golul marcat de Mara Bâtea, iar campioana României a preluat conducerea după 10 minute prin golul marcat de Cristina Carp. Au urmat 3 minute intense în care galezele au egalat la 2 prin Phillips, iar la faza imediat următoare Phoenetia Browne a marcat golul care a adus victoria Olimpiei.

“A fost un meci dificil, cum ne așteptam de altfel, o echipă puternică, cu un stil britanic, o echipă incomodă. Noi avem foarte multe jucătoare tinere, jucătoare cu lipsă de experiență, care au făcut multe lucruri bune, dar au făcut și greșeli. Foarte îmbucurător este faptul că am reușit să câștigăm și rămânem în cursa pentru calificarea în fazele eliminatorii ale UWCL.

De asemenea, este foarte îmbucurător faptul că am obținut victorie la primul meci oficial în echipament alb-negru și sub sigla ”U”! Fetele s-au ambiționat și au reușit să facă un meci foarte bun. A fost un meci în care am avut foarte multe ocazii de a marca, sper ca în meciurile viitoare să finalizăm mai multe, putând spera astfel să ajungem din nou în fazele eliminatorii”, a declarat Mirel Albon.

“U” Olimpia Cluj: Selena Babb, Oana Negrea, Teodora Meluță, Melinda Nagy, Raluca Borodi (46’ Maria Neacșu), Mihaela Ciolacu, Ioana Bortan (C), Cassidy Benintente, Mara Bâtea, Cristina Carp, Phoenetia Browne (90’ Flaviana Negrea).

Rezerve neutilizate: Lavinia Boandă, Adela Iosif, Andreea Corduneanu, Adelina Rusu.

Acest meci a reprezentat debutul în UEFA Women’s Champions League pentru Oana Negrea, Raluca Borodi, Maria Neacșu, Flaviana Negrea, Selena Babb, Cassidy Benintente și Phoenetia Browne.

În celălalt meci al zilei WFC Khakiv-1 a învins cu scorul de 8-0 pe FC Birkirkara.

Clasament după prima zi de meciuri:

WFC Khakiv-1 3p
“U” Olimpia Cluj 3p
Cardiff Met Ladies 0p
FC Birkirkara 0p

Următorul joc pentru Olimpia va avea loc în 10 august, cu FC Birkirkara.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top