“U”, victorie facilă cu ACS Poli Timișoara! Cojocaru, la primul succes ca “principal”!

Fără Adrian Falub pe bancă, dar cu “interimarul” Mircea Cojocaru, Universitatea Cluj își păstrează supremația pe teren propriu în eșalonul secund, după victoria categorică în fața unui adversar modest, ACS Poli Timișoara (Recaș), scor 4-0 (1-0), succes care îi saltă pe “studenți” pe locul patru în clasament, la trei puncte de liderul Sportul Snagov.

Timișorenii au avut un început de meci entuziasmant, cu două ocazii notabile la poarta lui Dur-Bozoancă, care a respins șutul în lateral expediat de Golda, iar la faza imediat următoare Codrea a preluat pe piept în fața careului și l-a servit pe David Pop, iar acesta din urmă a reluat din drop peste poartă (7). “U” a pus stăpânire pe joc, iar Goga a pătruns în careu de pe stânga, a centrat lobat la bara a doua, de unde Gavra a reluat cu capul peste poartă din șase metri (9). Gavra a pătruns pe dreapta, l-a servit în fața careului pe Goga, care a deviat cu călcâiul pentru Greu, iar acesta din urmă a reluat de la 18 metri pe lângă poartă (16)

Și până la urmă golul a venit de la nimeni altul decât golgheterul Universității, Cristian Gavra, în minutul 24, după o fază creată de Goga și Hațiegan, ultimul a centrat la bara a doua, Basic a plonjat, iar atacantul “studenților” a scăpat de marcaj și a înscris din careul mic. Trei minute mai târziu, Gavra a avut un gol anulat în urma unui fault în atac.

Repriza secundă a început cu Universitatea în atac, iar Doru Dumitrescu a reușit să majoreze diferența cu un golazzo de la 20 metri, un lob care l-a prins ieșit din poartă pe M. Contra.

Galeria “șepcilor roșii” a afișat un banner în memoriam regretatului Dan Anca: “Nostalgici an de an după a lui integritate, Dan Anca, cel mai bun exemplu de loialitate”.

Cristi Gavra a reușit “dubla” în minutul 70 după ce a scăpat singur spre poartă și l-a învins pe portarul oaspeților cu o scăriță elegantă. Atacantul Clujului și-a mai încercat norocul cu un șut la poarta lui Poli, dar Contra a respoins în corner. Gavra a ajuns la șapte reușite în tricoul Universității în acest sezon.

În minutul 75 al meciului, fanii clujeni au scandat numele lui Ilie Balaci.

Cu 3-0 pe tabelă și victoria asigurată, Universitatea Cluj a calmat jocul pe final și nu a mai amenințat poarta oaspeților, iar Dorin Goga a stabilit scorul final la 4-0 cu o reușită în minutul 88 după ce i-a luat fața unui jucător advers și a înscris elegant.

În urma acestui succes, “U” urcă pe locul 4 în Liga a 2-a, cu 27 de puncte, iar următorul joc oficial va fi în optimile Cupei României, cu Astra Giurgiu, pe Cluj Arena, miercuri, 31 octombrie.

Echipele de start:

U CLUJ: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Cordoș, L. Sepsi (Berci, min. 74) – D. Dumitrescu, G. Florescu, Hațiegan (Ene, min 58), Goga, Greu – Gavra (Ursu, min. 79)

Rezerve: Albuț, Ene, Hordouan, M. Coman, Giurgiu, Taub, Berci

ACS Poli Timișoara: M. Contra – Motreanu, Basic, Ivanov, Haruţ – S. Keita, D. Codrea (cpt.), Dav. Pop, D. Filip – Golda, Stere

Rezerve: Smaranda – Bocşan, Toboşaru, Românu, Iseini

Antrenor: Ştefan Nanu

Spectatori: 1000

Foto © Cristian Cosma / facebook.com/FCUCluj

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top