Un actor clujean, inclus în programul „10 pentru FILM” la TIFF 2017

Pentru al șaselea an consecutiv, Festivalul Internațional de Film Transilvania continuă să promoveze profiluri noi de actori în cinematografia română. 10 dintre artiștii care s-au remarcat pe scenele de teatru, dar nu au avut până acum roluri semnificative pe marele ecran, vor fi în lumina reflectoarelor la TIFF, în programul 10 pentru FILM. Actorii vor fi prezentați publicului, presei și profesioniștilor din industrie și vor lua parte la workshop-urile, premierele și dezbaterile organizate în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie).  

Impactul programului asupra celor selectați în fiecare an este vizibil. Mulți dintre cei 50 de actori prezentați edițiile anterioare s-au făcut remarcați și au fost distribuiți ulterior în filme, seriale TV și videoclipuri. Maria Obretin (Umbre, 6,9 pe scara Richter), Rareș Andrici (Bacalaureat), Cristian Balint (The Blacklist), Vlad Bălan (Valea mută), Elena Ivanca (Usturoi), Fülöp Erzsébet, Lucian Teodor Rus (Inimi cicatrizate), Alex Ion (Atletico Textila), Ruxandra Maniu, Nicholas Cațianis Jr., Cezar Grumăzescu sunt doar câțiva dintre ei. În fiecare an, la TIFF, actorii au parte de broșuri dedicate, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.

Cei 10 actori selectați în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Național București), Anca Loghin (Teatrul Național Târgu Mureș), András Korpos (Teatrul Național Târgu Mureș), Carmen Florescu (actor independent –  Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studențesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Național Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Național Timișoara).

Actorii au fost aleși de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Viorica Capdefier (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) și Ileana Cecanu (publicist, coordonator proiect).

Cine este Radu Lărgeanu?

Data nașterii: 4 martie 1983

Radu și-a încheiat studiile în 2009, absolvind secția  Facultății de Teatru și Televizune a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa lui Miriam Cuibus, specializarea Arta actorului.

Pe scena Teatrului Național Cluj-Napoca, Radu Lărgeanu a colaborat cu regizori precum Răzvan Mureșan (Cei ce făuresc imperii), Sorin Militaru (Visul unei nopți de vară) Eli Simon (Clovni extratereștri) sau Roberto Bacci (Don Juan). A mai jucat în Clasa noastră, de Tadeusz Slobodzaniek, în regia lui Laszlo Bacsardi, și Zahak, spectacol de teatru Neo-Nô în regia lui Izumi Ashizawa.

A avut mici colaborări în film cu regizori precum Cristian Pascariu, Cătălin Apăvăloaie sau Sergiu Timar. S-a implicat în proiecte de teatru ca asistent regie și ca scenograf. A participat și la diferite ateliere conduse de David Esrig, Burghausen (Germania), Neo-Nô Theatre, la un workshop coordonat de Izumi Ashizawa (Japonia) în Cluj-Napoca și la The Language of Shakespeare, masterclass coordonat Michael Page (SUA) în Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.