Un BMW a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autocar în zona Travio din Grigorescu – FOTO

Un accident care a avut loc luni, 7 august, a blocat toată circulația în zona Travio din cartierul Grigorescu, lângă parcul auto al Companiei de Transport Public Cluj.

Un BMW cu numărul de înmatriculare “GOD”, condus de un tânăr în vârstă de 20 ani, a intrat pe contrasens venind pe pod dinspre Cora și a lovit în plin un autocar care se deplasa regulamentar.

La fața locului și-au făcut apariția foarte rapid echipajele de pompieri, SMURD, poliția și ambulanța.

“Accidentul a avut loc la ora 14.40. Un autoturism care se deplasa pe direcția Mănăștur – Grigorescu a intrat pe contrasens și a lovit un autocar care mergea spre Grigorescu. Autoturismul era condus de un tânăr de 20 de ani din Florești. Acesta a fost transportat la UPU Cluj pentru a îngrijiri medicale. În autobuz, o femeie de 48 de ani a căzut pe jos și a primit îngrijiri medicale”
, anunță purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

 

Leave a Reply

Top