Un capitol de peste 10 milioane de euro al festivalului UNTOLD în 2017! Peste 320.000 de participanți sunt așteptați la Cluj!

Ediția a 3-a a festivalului UNTOLD va avea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca, iar organizatorii au anunțat marți, 21 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, că au investit peste 10 milioane de euro în producția show-ului și în experiența de festival din acest an, bugetul fiind mult mai mare față de anul trecut. De altfel, jumătate din buget este asigurat de sponsori, iar jumătate din vânzarea biletelor.

În cadrul conferinței de astăzi a fost prezentată povestea capitolului III al festivalului – “REAL LIFE FANTASY” – în care își vor face apariția noi personaje magice, care ghidează spre scenele festivalului peste 200 dintre cei mai buni artiști ai lumii.

“În ultimele 10 luni am pregătit cea mai de succes ediție de până acum, pentru că la asta ne așteptăm de la 2017, să avem o ediție mult mai reușită, cu un impact și mai mare decât ce am avut în anii precedenți. Am investit peste 10 milioane de euro în experiența ce va însemna UNTOLD. Am crescut cu 50% bugetul alocat artiștilor, avem și mai mulți invitați, mult mai doriți. Avem peste 200 de artiști deja anunțați si mai urmează să mai anunțăm câțiva. UNTOLD nu mai înseamnă numai muzică, ci înseamnă o experiență aparte, iar acesta este feedback-ul pe care îl primim tot mai des atât de la participanți cât și de la artiști. Ne bucurăm să întâlnim un feedback pozitiv și în zona artiștilor, iar anul acesta ne așteptăm să fie cea mai bună experiență “, a declarat directorul general UNTOLD, Bogdan Buta.

Pentru ediția de anul acesta, organizatorii așteaptă peste 320.000 de participanți în cele patru zile. Aceștia au pregătit peste 3000 de locuri de cazare în căminele studențești și peste 2000 de locuri în camping-ul oficial UNTOLD de la Baza Sportivă Transilvania din Grigorescu.

În cadrul conferinței a fost prezentat și trailerul clipului de prezentare, filmat în misterioasa pădure Hoia-Baciu.

Bogdan Buta a declarat că anul acesta s-a renunțat la scena din Piața Unirii, susținând că “este destul de greu pentru autorități să își împartă atenția în două zone, astfel că preferăm să ne focusăm pe zona principală de festival și să reușim să acoperim toate condițiile necesare de siguranță. Probabil vom compensa pentru clujeni în alt mod faptul că nu mai reușim să oferim acces la o scenă gratuită, o vom face probabil pe parcursul anului. Derulăm mai multe campanii, unele mai cunoscute, altele mai puțin cunoscute, sprijinim și alte proiecte și ONG-uri care susțin comunitatea din Cluj. Vom avea o colaborare și cu cei de la ‘Dăruiește viață’. Încercăm să ne canalizăm energia si forțele spre a sprijini comunitatea în alte moduri unde considerăm că devenim mai eficienți”, a susținut Buta.

Conceptul poveștii UNTOLD 2017

În 2016, Magicianul a apărut pentru prima dată în universul UNTOLD, fiind o prezență milenară. Acesta deține o forță supranaturală absolută, fiind singurul care poate controla portalul ce face legătura între cele două lumi: cea reală și cea fantastică. În 2017, Magicianul aduce în lumea noastră un simbol-protector, Dragonul, care a mai fost pe Pământ cu foarte mult timp în urmă, când oamenii mai credeau în magie.

Povestea din acest an ne traspune într-o călătorie cu mii de ani în urmă, când destinul oamenilor era supus bătăliilor legendare. Balanța dintre bine și rău era prea mult înclinată în partea răului, iar o forță întunecată pusese stăpânire peste întreg pământul. Mii de cavaleri au încercat, fără sorți de izbândă, să restabilească echilibrul, însă nici un om nu a avut puterea să înfrunte răul. Protector al oamenilor, cu puterile sale nemărginite, Magicianul îl cheamă într-o noapte de august, în mijlocul luminișului din pădurea Hoia-Baciu, din inima Transilvaniei, pe Dragonul protector. Acesta, înzestrat cu știința tuturor lucrurilor văzute și nevăzute din Univers este singurul care cunoaște numele reale ale tuturor lucrurilor.

Dragonul răspunde chemării Magicianului și dăruiește 4 pietre cu puteri extraordinare, esențe ale Iubirii, Speranței, Curajului și Încrederii, celor mai curajoși dintre cavaleri. Prin puterea lor magică, cavalerii descătușează forțele Binelui de pe tot Pământul și înving Răul. Odată cu triumful Binelui se naște Ordinul Cavalerilor Dragonului.

Pentru a proteja secretul pietrelor, urmașii cavalerilor le ascund într-un cufăr, iar urma acestuia se pierde în istorie și lumea uită cu totul această poveste. De atunci, mii de ani au trecut iar acum este momentul ca, în cele 4 nopți magice de august, zeci de mii de tineri să redescopere puterea pietrelor Dragonului.

Dacă anul trecut scena principală a fost dominată de Magician, în 2017 va fi acaparată de personajul principal din acest an, Dragonul. De aceea, mainstage-ul se va transforma în DRAGON’S NEST. Celelalte scene pe care această fantezie reală, Untold 2017, Capitala Nopții și a Magiei ni le propune anul acesta, au propriile firi narative: Galaxy, Alchemy, Elements, Daydreaming, Forest, Summerhouse, Origin, toate ascund câte o lume unică și toate au un mesaj unic de împărtășit cu fanii festivalului și nu numai. De la druizi la prințese și la zâne, la alchimiști și vrăjitori, cu toții au un loc și un rol deosebit în lumea lor, indiferent de specie, talie, culoare sau obiceiuri. Fanii festivalului pot trăi împreună în locul unde se unesc cele două lumi, cea văzută și cea nevăzută, pentru 4 zile și 4 nopți de august, unde altundeva decât în inima fermecată a Transilvaniei, Cluj-Napoca.

PROGRAM UNTOLD 2017 pe zile:

JOI: Hardwell, Axwell&Ingrosso, MØ, Charli XCX, Dillon Francis, Sven Vath, Dubfire plus mulți alții.

VINERI: Ellie Goulding, Dimitri Vegas&Like Mike, Tujamo, Jasmine Thompson, Don Diablo, Lost Frequencies, Solomon plus mulți alții.

SÂMBĂTĂ: Armin van Buuren, Marshmello, Tinie Tempah, Hurts, Sunnery James&Ryan Marciano, Sander van Doorn, Loco Dice, Chris Liebing plus mulți alții.

DUMINICĂ: Martin Garrix, Afrojack, Steve Aoki, Alan Walker, Example&DJ Wire, Redfoo, Jamie Jones, Steve Lawler plus mulți alții.

De asemenea, organizatorii au lansat astăzi și noua versiunea a site-ului oficial: untold.com.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top