Un fost palat al Clujului din Piața Ștefan cel Mare va fi „casa” festivalului Photo România timp de 10 zile, 15-24 mai

Clujenii amatori și profesioniști într-ale fotografiei se vor putea delecta la cea de-a 5-a ediție a Festivalului Photo România de la Cluj-Napoca cu peste 70 de expoziții tematice, peste 20 de workshop-uri, concursuri atractive, concerte și o serie de evenimente speciale. Festivalul ia startul vineri, 15 mai, cu deschiderea oficială programată la ora 18:00, urmând ca seara să se încheie cu un concert al trupei byron la Casino-ul din Parcul Central.

Organizatorii au anunțat, luni, într-o conferință de presă, „noua casă” a festivalului, aceasta fiind un fost palat de la numărul 18 din Piața Ștefan cel Mare, spațiu care va deveni un adevărat hub cultural pentru socializare, vernisaje, expoziții și diverse alte evenimente pe tot parcursul anului. Noua locație va găzdui majoritatea vernisajelor, expozițiilor și workshop-urilor din cadrul Photo România Festival, precum și Muzeul de Fotografie.

Bugetul întregului proiect „Photo România” desfășurat pe durata de 18 luni este de peste 200.000 de euro, care a început în luna decembrie a anului trecut, beneficiind de sprijinul Ministerului Culturii, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, precum și al altor companii de prestigiu din industria foto, cum ar fi Nikon.

conferinta de presa photo romania festival 15-24 mai 2015

„Festivalul face parte dintr-un proiect mai amplu, care durează 18 luni, a început în decembrie 2014 și ne bucurăm că beneficiem și de o finanțare din partea Ministerului Culturii, Primăriei și Consiliului Local și mai multe firme. Proiectul a avut mai multe evenimente în primăvară, la Academia de Primăvară, ce a fost formată din 4 workshop-uri, am avut o vizită de studiu la partenerul nostru din Norvegia, Nordic Light, un festival de fotografie. Este pentru prima dată când un festival de fotografie din România participă la un astfel de eveniment în străinătate. Vom mai avea Academia de Toamnă, cu workshop-uri și conferințe. Vom mai organiza o caravană în Iași, București, Brașov și Timișoara, pentru a promova Clujul, faptul că suntem Capitală Europeană a Tineretului și viitoare ediție a festivalului de anul viitor.

Photo România este compus din mai multe domenii, cu peste 70 de expoziții, care vor fi expuse pe toată perioada festivalului în mai multe locații din Cluj, marea majoritate în sediul acesta de aici, dar și în alte locuri. Avem concursuri, peste 20 de workshop-uri, iar datorită parteneriatului cu Nikon ne bucurăm că avem și un ambasador Nikon din Spania. Ca o noutate în acest an, avem o secțiune specială denumită Photo Stories, care practic sunt conferințe pe teme de fotografie susținute de fotografi și nu numai, dar care au legătură cu fotografia și imaginea. Mai avem evenimente speciale, primul fiind chiar vineri, 15 mai, după deschiderea oficială a festivalului, trupa byron va susține un concert în fața Casino-ului. Vor mai concerta Les Elephants Bizares și Nico de Transilvania pe terasa Muzeului Etnografic al Transilvaniei, dar și David and Six Martini Band în sediul Photo România din piața Ștefan cel Mare”, a declarat Cătălin Balog, unul dintre inițiatorii festivalului Photo România.

Muzeul Fotografiei face parte începând din acest an din Noaptea Albă a Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, 16 mai, când toate muzeele vor putea fi vizitate gratuit.

„Muzeul Fotografiei se va concentra anul acesta pe fotografie veche, pe lansări de carte, vom avea câteva conferințe dedicate fotografilor a căror fotografii sunt expuse în festival”, a mai precizat Cătălin Balog.

„Majoritatea expozițiilor vor fi aici, la Casa Photo România, dar vor mai fi locații precum Casino-ul, Bastionul Croitorilor, Casa Tranzit, Muzeul de Artă, plus locații outdoor ca Parcul Central, la Iulius Mall și alte câteva cafenele și restaurante deschise fotografiei, Zorki, Marty sau La Cizmărie. Vom mai avea și locații satelit, în Turda, la Salină, la Muzeul de Istorie din Turda și la Fabrica de Timp Liber”, a completat Sebastian Vaida.

Peste 160 de invitați la Photo România Festival

„Avem 160 de invitați ai festivalului confirmați, iar participanți care s-au înscris la workshop-uri sunt peste 200. Avem foarte mulți invitați români și străini, de exemplu, pentru prima dată în România va fi Sylvia Plachy, fotografă născută în Budapesta care locuiește în prezent în New York, cunoscută pentru fotografiile sale puternice, de impact. Vă invităm la vernisajul dânsei din ziua dedicată fotografilor maghiari, este prima dată când expune în România și, evident, în Cluj-Napoca”, a mai precizat Vaida.

sebastian vaida photo romania festival

„Ne bucurăm foarte mult de ziua Nikon, care va fi în 23 mai, când toți sunt ambasadori Nikon, promovează fotografia, lucrează cu acest brand și fiecare duce fotografia la un nivel foarte înalt pe domeniul său. Avem zile dedicate fotografiei, de exemplu o zi dedicată arhitecturii, zile dedicate fotografiei de fashion, sâmbătă și duminică, cu o prezentare de modă cu designeri clujeni la Iulius Mall și pentru prima dată în România va fi un eveniment numit Industry Days, în care am invitat un număr de 20 de festivaluri din țară și străinătate, vin directorii și cordonatorii acestor festivaluri din Spania, Italia, Franța, Marea Britanie, Ungaria, Grecia, Slovenia sau Slovacia, iar fiecare va face prezentarea festivalului pe care îl coordonează, în ideea de a începe o colaborare la nivel european al festivalurilor. Va fi ceva experimental și sperăm sa aibă același impact cu care deja au răspuns”, a mai spus Vaida.

Pe lângă trupa byron, va mai concerta în cadrul Photo România Festival și Les Elephants Bizarres, în curtea interioară a Muzeului de Artă,  care va avea loc duminică, 17 mai, de la ora 21:00, iar sâmbăta viitoare, 23 mai, DJ Nico de Transilvania, iar duminică, 24 mai, vor concerta cei de la Satellites.  Trupa David and Six Martini Band va concerta la „Casa Photo România” de pe strada Ștefan cel Mare.

casa photo romanai festival 15-24 mai cluj 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.