Un kilogram de cartofi ar putea costa 1 euro din aceasta iarna

cartofiDesi producţia agricolă românească a fost una bună, în 2013, nu acelaşi lucru se poate spune despre ţările din UE. Din cauza cererii la export, preţurile au explodat.

“Producţia de cartofi a scăzut la jumătate în România în numai doi ani şi asta pentru că producătorii şi-au dat seama că nu îşi pot acoperi costurile din vânzare, aşa că s-au hotărât să se reprofileze spre alte culturi”, a declarat Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului.

Din cauza lipsei de ofertă la nivel naţional şi internaţional, Benea avertizează că în această iarnă preţul unui kilogram de cartofi va ajunge la un euro. Acesta a legat explozia preţului cartofilor din ultima vreme de oferta scăzută la nivel naţional şi internaţional.

Preţul cartofilor la producătorii din Braşov s-a dublat faţă de anul trecut şi este cel mai bun înregistrat în ultimii cinci ani, motivul fiind legat de recoltele mai reduse obţinute în ţările din Europa Centrală şi de Est. Preţul unui kilogram de cartofi este cuprins între 1,2 – 1,5 lei, în condiţiile în care anul trecut, în aceeaşi perioadă, era de maxim 0,75 lei. Preţul a crescut după ce în ţări ca Germania, Austria, Slovacia, Ungaria producţia a fost extrem de slabă.

Leave a Reply

Loading...
Top