Un mare campion de şah, faţă în faţă cu amatorii clujeni, la Zilele Culturale Maghiare!

Almási Zoltán, mare maestru de șah, campion național al Ungariei de opt ori și vicecampion olimpic cu selecționata Ungariei, a jucat o partidă simultană demonstrativă de șah în compania a 25 de amatori clujeni, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare, potrivit magyarnapok.ro.

Partida a fost precedată de o discuție cu Almási Zoltán. Întâlnirea a fost moderată de Marton B. Sándor, organizatorul celei de-a treia ediții a Zilelor Clujene ale Șahului “Erkel Ferencs”, care are loc în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. La discuție a participat și Marti György, antrenorul maestrului Almási Zoltán.

Almási Zoltán a vorbit despre primii săi pași în lumea șahului, despre competițiile la care a participat, despre elita mondială actuală a șahului, despre meciurile disputate în compania unor maeștri ca Garry Kasparov, Anatoly Karpov sau Viswanathan Anand, dar și despre hobby-urile sale sau viitorul șahului competițional.

“La 5 ani am învățat mutările, iar de la 8 ani am intrat în șahul competițional”, a spus Almási. “Niciodată nu am visat să fiu altceva decât șahist profesionist. Viața mea a fost șahul, de la 8 ani încoace”. Marele campion a vorbit și despre faptul că era să fie exmatriculat de la școală din cauză că nu frecventa cursurile, ci prefera să joace șah. “Nu mi-am luat Bacalaureatul, dar nu regret acest lucru”, a completat Almási.

Marele maestru s-a declarat un jucător mai degrabă intuitiv, care nu crede în calculul excesiv la masa de joc și a vorbit despre semnificația coeficientului Elo în lumea șahului competițional actual. În prezent, limita dintre marii maeștri ai șahului și puținii maeștri din elita mondială se consideră un coeficient Elo de 2700. Almási are în acest moment un coeficient Elo de 2707, chiar dacă nu mai participă la atât de multe competiții ca în trecut.

Totodată, Almási Zoltán a vorbit despre faptul că are o viață perfect normală și că se poate detașa de competițiile la care participă, chiar dacă “există, probabil, în top 20-30 mondial, oameni care nu pot conduce o mașină sau pe care nu-i poți trimite până la magazinul din colț după un kilogram de carne”.

Maestrul a dat detalii și despre hobby-ul său, tuning-ul automobilistic. Acum trei ani, și-a deschis propria firmă de tuning: “din când în când, mai montez chiar eu câte o piesă“, a spus acesta amuzat.

După discuție, Almási Zoltán a disputat o partidă simultană împotriva a 25 de jucători clujeni, încântați să stea față în față cu un mare campion.

A treia ediție a Zilelor Clujene ale Șahului “Erkel Ferenc” continuă sâmbătă, 19 august, printr-o competiție pentru amatori la care se poate înscrie oricine. Competiția va avea loc de la ora 15:00, pe strada Iuliu Maniu, la numărul 4, iar înscrierile se pot face în aceași zi și în același loc, între orele 9:00 și 9:45.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top