Un proiect în premieră și câteva spectacole îndrăgite de cei mici, în aceste zile la Teatrul “Puck”

Un proiect interactiv inedit desfășurat de artiștii de la Teatrul de Păpuși “Puck” demarează în această săptămână la Cluj, cu proiecții și reinterpretări ale unor povești iubite de cei mici. Programul săptămânii mai cuprinde spectacole în școli și grădinițe din Cluj-Napoca. În sala de spectacole se vor juca în weekend spectacolele “Csipike”/”Cipi” și “Dănilă Prepeleac”.

Miercuri, 22 noiembrie „Croitorașul cel Isteț” a avut două reprezentații la Grădinița „Rază de soare” din Cluj-Napoca. Spectacolul regizat de Emilia Nechita s-a jucat juca de la orele 9,30 și 11. Distribuția a fost formată din Andreea Bolovan și Adina Ungur.

Tot miercuri, Grădinița “Albă ca Zăpada” de pe strada Frederic Joliot Curie din Cluj-Napoca a găzduit începutul unui proiect special. În anii 2001-2002, Forró Ágnes, artist plastic și Rekita Rozália, în prezent actriță la Teatrul “Puck” realizau la TVR Cluj o emisiune pentru copii numită “Mesekosár”, în care au fost prezentate în jur de 25 de povești. Proiectul Teatrului “Puck” este unul interactiv și presupune vizionarea câte unui episod din arhiva acestei emisiuni, după care copiii vor reface povestea. Cele două protagoniste ale proiectului îi vor îndruma să construiască personajele din film și să interpreteze personajele. La final, cei mici vor putea să își ducă acasă păpușile pe care le-au creat. Prima poveste reinterpretată în acest fel a fost “Brémai muzsikusok”/”Muzicanții din Bremen” după Fraţii Grimm. Proiectul se va relua în fiecare lună. În 5 decembrie, micuții de la aceeași grădiniță vor viziona și apoi vor “reconstitui” o poveste care îl va avea în prim plan pe Moș Nicolae.

Aventurile lui Csipike, la Cinema Dacia și la Teatrul „Puck”

De asemenea, spectacolul “Csipike”/”Cipi”, popular în rândul micilor spectatori ai secției maghiare a Teatrului “Puck”, va avea două reprezentații în cursul săptămânii curente. Prima va avea loc la Cinema Dacia din Mănăștur, vineri, 24 noiembrie, de la ora orele 10 și 12. Cealaltă reprezentație este programată pentru sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 11, la sediul instituției.

Eroul spectacolului este Csipike/Cipi, stăpânul înțelept al pădurii, care se preschimbă sub ispita puterii într-un tiran, stârnind mare îngrijorare în rândul supușilor săi. Este o aventură plină de suspans și de învățăminte al cărei final vă așteptăm să îl aflați în sala de spectacole. Spectacolul se va juca în limba maghiară.

Regia este semnată de Varga Ibolya, păpușile și scenografia de Ioana Olăhuţ, iar muzica de Péter Venczel. În distribuție: Giriti Réka, László Réka, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Takács Enikő, Csortán Márton, György László, Kötő Áron, Okos Attila Ákos și Urmánczi Jenő.

Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Legendele lui Matei Corvin, prezentate la “Sărbătoarea Poeziei”

Tot sâmbătă, de la ora 15, artiștii de la Puck vor prezenta spectacolul “Ha én lennek Mátyás Király”/”Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui Urmánczi Jenő la Școala Gimnazială Reformată “Talentum” din Cluj-Napoca. Reprezentația face parte din evenimentul “Sărbătoarea Poeziei, organizat în cadrul unității școlare.

Spectacolul se va juca în limba maghiară și va aduce în prim-plan câteva episoade incredibile din viața lui Corvin: asediul cetății Szabacs de la Tibrili, legende despre nebunul regelui, despre husarul îndrăgostit sau despre judecătorul crunt al Clujului.

În distributie: Lanstyák Ildikó, László Réka, Domokos Szabolcs și Okos Attila Ákos.

Dănilă Prepeleac revine pe scena Teatrului “Puck”

Din motive obiective, în programul Teatrului de Păpuși Puck s-a făcut o schimbare: În locul spectacolului “Aleodor Împărat”, anunțat inițial pentru ultima duminică din noiembrie, se va juca “Dănilă Prepeleac”.

Astfel duminică, 26 noiembrie, cei mici și cei mari sunt așteptați la două reprezentații ale spectcacolului “Dănilă Prepeleac”, de la 11, respectiv 12.30. Spectacolul este conceput într-o formulă în care actorii şi păpuşile alcătuiesc o singură lume, cea care ne duce în universul copilăriei. Spectacolul li se adresează atât copiilor, cât și adulților, și are mare priză la public: e savuros, viu colorat și interactiv.

Acțiunea spectacolului îi are în prim-plan pe Dănilă, un om cam leneș și sărac și pe fratele său chibzuit și harnic. Într-o zi, acesta din urmă îl trimite să se ducă la târg cu cei doi boi ai săi, să îi vândă și să cumpere un car și doi boi mai mici. Dănilă intră, astfel, într-un șir de aventuri care includ și “lumea dracilor”, dar reușește să le descurce pe toate.

Scenariul, regia şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția este alcătuită din Ionuţ Constantinescu, Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Călin Mureşan și Robert Gutunoiu.

Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Leave a Reply

Top