Un student de la UMF Cluj a murit în accidentul aviatic din Ucraina

Printre victimele tragicului accident aviatic, soldat cu 295 de morţi, care a avut loc în Ucraina se numără şi un român. Acesta este un student al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj cu dublă cetăţenie româno-canadiană.

avion cadavre

Numele cetăţeanului nu poate fi făcut public.

Studentul se afla în aeronova Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines însoţit de prietena sa de origine olandeză, studentă la aceeaşi facultate.

Potrivit stiripesurse.ro, românul emigrase împreună cu familia de mai mult timp în Canada, dar se întorsese în ţără pentru a studia medicina la Cluj. Acesta era student in anul II la sectia engleza si se afla in avion alaturi de prietena sa. Cei doi s-au deplasat in Australia pentru o conferinta despre SIDA.

Avionul de linie Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, doborât joi de o rachetă în estul Ucrainei, este posibil să fi fost confundat cu avionul președintelui rus Vladimir Putin, a relatat postul public al televiziunii ruse Pervîi Kanal, citând, sub rezerva anonimatului, o sursă din cadrul Agenției federale ruse de transporturi aeriene (Rosaviația).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top