UNTOLD va repara integral toate defecţiunile stadionului Cluj Arena cauzate după ediţia a 4-a a festivalului care a avut 355.000 de participanţi!

Organizatorii UNTOLD au venit cu clarificări despre defecţiunile cauzate stadionului Cluj Arena după desfăşurarea ediţiei a 4-a a festivalului, susţinând  că vor repara integral toate stricăciunile aferente, atât scaunelor, cât şi pistei de atletism şi gazonului. 

“Cu referire la materialele apărute astăzi în presă despre stadiul Cluj Arena post festivalul UNTOLD, organizatorii doresc să facă următoarele mențiuni:

–        Ca în fiecare an, toate defecțiunile apărute în urma folosirii stadionului Cluj Arena pentru festivalul UNTOLD vor fi remediate integral de către UNTOLD. Ca o măsură suplimentară, organizatorii festivalului au și în acest an o poliță de asigurare care acoperă orice defecțiuni/pagube produse în timpul montării, în timpul festivalului sau în timpul demontării.

–        Zonele pistei de atletism care au fost afectate vor fi reparate integral de către UNTOLD până în luna octombrie 2018, așa cum prevede contractul de închiriere încheiat cu Cluj Arena. În acest sens au început deja demersurile și lucrările de reparații.

–        Cu privire la scaunele din tribune, acestea au fost demontate de către organizatori pentru a construi patru rampe de acces, conform normelor stabilite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Acestea au început să fie remontate, iar pana la meciul echipei FC Universitatea Cluj de duminică, 19 august, toate scaunele care au fost dezafectate vor fi repuse pe poziție.

–        Separat de orice acțiuni de întreținere a gazonului pe care UNTOLD le-a efectuat și în acest an, dar și separat de orice reparații care revin organizatorilor UNTOLD în baza exploatării stadionului, aceștia vor investi și într-un sistem de irigare permanent a taluzurilor care înconjoară stadionul Cluj Arena, investiție care se ridică la suma de peste 10.000 de euro”, se arata intr-un comunicat al UNTOLD.

In cursul zilei de astăzi au apărut în spaţiul public o serie de fotografii publicate de pagina de Facebook a Radio Cluj cu defecţiunile stadionului cauzate după UNTOLD.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top