UPDATE – PREMIERĂ pentru un festival din România! Avionul UNTOLD Boeing 747 va transporta 140 de untoldiști de la București la Cluj, într-o călătorie magică

UPDATE: Un avion de mari dimensiuni precum un Boeing 747 nu va putea ateriza pe pista Aeroportului International “Avram Iancu”, au sustinut, pentru eClujeanul.ro, reprezentantii aeroportului.

Cel mai probabil transportul va fi efectuat cu o aeronava Boeing 737.

—————————————–Stirea initiala ————————————————————–

Experiența UNTOLD începe odată cu călătoria spre cel mai bun festival din Europa. Organizatorii celui mai bun festival din Europa transformă călătoria de la București spre Cluj-Napoca într-o poveste miraculoasă plină de magie și muzică.  

UNTOLD TRAVEL EX_2Untold Travel Experience le oferă festivalierilor variante de călătorie inedite spre cea mai tare petrecere a anului 2016, o experiență compusă din atmosfera plină de magie recreată de la plecare, în timpul călătoriei și până la sosirea în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca.

Una dintre poveștile pline de personaje mistice începe în THE CLOUD RIDER. Pentru că muzica merită călătoria supremă, pentru că în Cluj-Napoca fiorii au altă intensitate, fanii pot alege cea mai intensă cale de a ajunge la festival și după aceea, înapoi acasă cu avionul UNTOLD, un Boieng 747 cu 140 de locuri, acesta fiind charterul festivalului cu plecare de pe Aeroportul Internațional Otopeni din București, în noaptea de 3 spre 4 august, la ora 00.10 și cu întoarcere în noaptea de 8 spre 9 august la ora 02.10.

Zborul durează 60 de minute, însă festivalierii vor simți atmosfera magică pe tot parcursul călătoriei. La aeroport vor fi întâmpinați de personaje magice, iar în aer, experiența muzicală va urca la un alt nivel. Pe tot parcursul zborului, INNA va fi cea care va întreține petrecerea de la 8.000 de metri altitudine.

Drumul către cel mai mare eveniment muzical din România îl poți parcurge alături de oameni pentru care distanța nu este un impediment, ci din contră, cel mai bun preludiu pentru o experiență cum alta nu e – experiența UNTOLD Festival.

Festivalierii pot urca la bordul autocarului, THE TARMAC EATER care pornește petrecerea din șase orașe mari ale țării: București, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov și Baia Mare. 8 autocare vor porni în zilele de 3, 4 și 5 august și vor oferi pe tot parcursul drumului, fanilor UNTOLD, experiențe incredibile și surprize pline de magie. The Tarmac Eater te aduce și înapoi acasă luni, 8 august.

Mai multe detalii despre campania UNTOLD TRAVEL EXPERIENCE, găsiți pe www.untold.com la secțiunea “campanii”. Cei care doresc să achiziționeze unul dintre puținele locuri rămase disponibile pentru călătoria spre lumea magică UNTOLD pot găsi mai multe informații pe http://www.tui-travelcenter.ro/untold.

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Leave a Reply

Top