Vali Lemnaru pleacă de la “U” Cluj la Petrolul

Incertitudinea care domnește la nivelul conducerii Universității Cluj și lipsa unei soluții de finanțare clare l-au făcut și pe Valentin Lemnaru să părăsească clubul.

vali lemnaru

Atacantul în vârstă de 31 ani a semnat pentru un sezon cu Petrolul Ploiești, scrie ph-online.ro.

Lemnaru a mai evoluat în trecut pentru Poli Timișoara, Dinamo II București, Astra Ploiești, Pandurii Târgu Jiu, Steaua București și Universitatea Cluj. Este născut la Călărași pe data de 24 iunie 1984, are 189 cm și 82 kg.

“M-am înțeles cu Petrolul până la vară, a contat enorm că am fost dorit! Chiar îmi doream să joc, am stat destul în afara fenomenului și îmi este poftă să dau goluri! Am văzut echipa jucând, are jucători buni, antrenor tânăr și talentat, se mișcă bine și sunt sigur că pot ajuta să jucăm în play-off! Am discutat chiar cu patronul Dan Capră și vreau să cred că am făcut o alegere bună!”, a declarat Lemnaru, potrivit sursei citate.

Leave a Reply

Top