Victor Piturca: Grecia are prima sansa in barajul CM 2014, e mai valoroasa si mai experimentata”

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Victor Pițurcă, a declarat, joi, într-o conferință de presă, la Pireu, că naționala Greciei este mai valoroasă, mai experimentată și are prima șansă în barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia.

nationala romaniei
foto: hotnews.ro

“Se anunță un meci dificil pentru ambele echipe. După cum am mai spus, Grecia este mai valoroasă și mai experimentată și are prima șansă, dar și noi ne dorim calificarea și vom face tot ce e posibil pentru a o realiza”, a afirmat Pițurcă.

Selecționerul a recunoscută că există emoții mari înaintea partidei tur de vineri, a spus că e dificil pentru ambele echipe, dar mai ales pentru cea care va rata calificarea.

Pițurcă a precizat că portarul Ciprian Tătărușanu este apt de joc pentru meciul de la Pireu, după ce s-a antrenat normal, atât miercuri, cât și joi, în timp ce căpitanul de drept Vlad Chiricheș va sosi joi seara sau vineri, în funcție de când va fi gata masca sa de protecție și există șanse de a evolua în partida retur de marți, de la București. Antrenorul naționalei României a indicat că mai are 2-3 incertitudini în privința primului “unsprezece” de vineri, dar se va decide în ziua jocului.

“Ne interesează să marcăm gol sau goluri la Pireu pentru a ne califica. În funcție de joc, de ce se va întâmpla pe teren, dacă vom avea posibilitatea să atacăm o vom face. Ar fi bine dacă am putea ataca tot timpul”, a mai spus Pițurcă.

Selecționerul a recunoscut că a discutat cu cei doi jucători români care evoluează în campionatul Greciei, Dorin Goian (Asteras) și Costin Lazăr (PAOK Salonic), cu atât mai mult cu cât acesta din urmă are șase colegi la națională.

“Sunt două jocuri capitale pentru calificare și nu vreau să se creeze o presiune suplimentară, fotbalul rămâne un joc. Este o situație specială, sunt două meciuri care trebuie tratate cu mult profesionalism și băieții au înțeles foarte bine în aceste zile ce doresc. Dacă vor greși sau dacă vom pierde nu le va lua nimeni capul. Trebuie să fie pregătiți, dar în limitele normalului”, a subliniat Pițurcă.

Meciul cu Grecia, din prima manșă a barajului de de calificare la CM 2014, va avea loc pe stadionul “Giorgios Karaiskakis” din Pireu, vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, și va fi condus de o brigada de arbitri din Portugalia, cu Pedro Proenca Oliveira Alves Garcia la centru, Bertino Cunha Miranda și Jose Tiago Garcias Bolinhas Trigo arbitri asistenți, în timp ce Nuno Duarte Pereira Gomes va fi arbitru de rezervă. Observator pentru arbitraj a fost desemnat spaniolul Juan Antonio Fernandez Marin, iar comisar de joc va fi finlandezul Pertti Alaja.

Meciul din manșa a doua a barajului se va juca la București, marți 19 noiembrie, de la ora 21:00, pe “Arena Națională”.

Leave a Reply

Loading...
Top