Victorie cu scântei pentru „U” Cluj în faţa Performanţei Ighiu: 3-0! Meciul s-a terminat cu o bătaie la final VIDEO

Pe un teren care nu s-a prezentat în cele mai bune condiţii datorită ploii din ultimele zile şi în faţa a circa 1000 de spectatori prezenţi în această sâmbătă după-masă pe Cluj Arena, Universitatea Cluj nu a reuşit cel mai bun joc în prima repriză a confruntării cu Performanţa Ighiu, dar a intrat la pauză în avantaj graţie unui gol reuşit de Takacs şi a mai înscris de două ori în repriza secundă, obţinând astfel un succes important care îi aduce 7 puncte în clasament și o menține în lupta pentru promovare.

Momentul cheie al primei reprize a fost când oaspeţii au primit un penalty în minutul 16, după un fault comis de Onicaş asupra lui Oara, dar Albuţ a respins acrobatic în corner şutul „decarului” Fetiţa (’17). Ursu a încercat poarta cu un şut de la 25 metri, care a lovit bara (22). Replica oaspeţilor a venit  pe contraatac, dar Albuţ a intervenit şi a apărat (’23).

Goga a fost pe tot terenul în prima repriză, mai întâi a reluat periculos la poartă dintr-o lovitură liberă de la 15 metri, mingea fiind respinsă în faţă de portar, dar Giurgiu, ajuns primul la minge, nu a reuşit să înscrie (’34). Nici a doua oară nu a reuşit să îl învingă pe Sporea cu un şut din interiorul careului (’38).

Până la urmă golul a venit, pe final de primă repriză, din partea Universităţii, Rareş Takacs a finalizat una dintre cele mai cursive faze ale „şepcilor roşii” (’45): 1-0! În primele 45 de minute meciul a fost unul deschis şi ritmat.

În partea a doua, Micaş a reluat pe lângă poartă din cădere (’56), iar Goga a şutat la colţul lung în minutul 57, însă portarul Sporea a respins cu un reflex de zile mari.  

Performanţa a avut o lovitură liberă în minutul 59, dar Albuţ a fost la post şi a reţinut fără probleme. Şi ploaia s-a mai domolit în repriza secundă, moment în care George Florescu a intrat în locul lui Octavian Ursu, în minutul 62. Si golul doi a venit în poarta Performanței – Victor Manu l-a servit excelent pe tânărul Iuliu Haţiegan, care a înscris cu un şut perfect în vinclul porţii, fără nicio şansă pentru portarul oaspeţilor (’63). 2-0 şi Universitatea abordează finalul meciului mult mai liniştită. La faza imediat următoare, Ighiu a avut o ocazie importantă în minutul 65, dar Albuţ a respins în corner de sub bară şutul lui Oară. 

„Şepcile roşii” s-au instalat în jumătatea adversă în partea a două şi au dominat steril meciul, Performanţa nu a mai reuşit să construiască şi să îşi creeze ocazii la poarta lui Albuţ. (’70).

„Veteranul” George Florescu a înscris golul de 3-0 cu un şut în forţă din afara careului, imparabil pentru Sporea, stabilind scorul final al meciului. 

În urma acestei victorii, Universitatea a ajuns la 7 puncte în clasament şi o egalează la puncte pe adversara din această seară. De altfel patru formaţii au acelaşi număr de puncte în seria 5 după primele cinci etape disputate, Sănătatea Cluj, Performanţa Ighiu, Unirea Alba Iulia şi „U” Cluj. 

Bătaie la final

Incidente la finalul partidei iscate după ce portarul Sporea l-a împins pe Haţiegan, atacantul lovindu-l fără intenţie în atac, moment în care s-a format o busculadă în careul mic şi s-a lăsat şi cu câţiva pumni împărţiţi de ambele părţi. Reprezentanţii firmei de pază au intervenit pentru a aplana confictul între jucători, iar arbitrul partidei l-a eliminat pe Florescu, după ce acesta l-a luat de gât pe Sporea, eliminat şi el. 

Echipa de start a Universităţii Cluj: 

Albuț – Takacs (Chiş, ’84), Cordoș, Onicaș, Manu – Giurgiu (C), Micaș (Hordouan, ’74) – Ursu (Florescu, ’62), Goga (Greu, ’88), Moldoveanu – Hațiegan

Rezerve: R. Pop, G. Florescu, O. Abrudan, R. Greu, Hordouan, Lemac, Chiş

Antrenor: Adrian Falub

Secund: Marius Suller

Preparator fizic: Horaţiu Baciu

Kinetoterapeut: Tudor Punteaş

Medic: Dragoş Vălean

Cartonaşe galbene: Onicaş (’58) //  Iclănzan (’33), Bucur (’75)

Spectatori: 1000

Etapa viitoare, „U” Cluj va juca pe terenul „lanternei roşii” în seria a V-a, Viitorul Ghimbav, formaţie care nu a reuşit să acumuleze niciun punct. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.