Viitorul nu se anunţă prea roz pentru campioana la fotbal feminin, Olimpia Cluj!

Câştigătoarea titlului naţional şi cea mai bună echipă de fotbal feminin din România, Olimpia Cluj, trece printr-o situaţie dezastruoasă. Cu datorii de peste 100.000 lei şi rămasă fără o bază sportivă unde să îşi dispute antrenamentele şi meciurile oficiale, clujencele vor avea viaţă grea în grupa a 3-a a celei mai importante competiţii intercluburi, Champions League, acolo unde vor avea ca adversare pe campioana Portugaliei, Dezembro, a Irlandei de Nord, Glentoran Belfast United, precum şi a ţării gazdă, Malta, FC Birkirkara.

Olimpicele pregătite de Mirel Albon au rămas fără condiţii de pregătire, după ce Şcoala de fotbal “Ardealul” a renunţat să le mai găzduiască meciurile de campionat, fiind refuzate şi de Universitatea Babeş Bolyai pentru a juca pe terenul din parcul Babeş, acesta fiind rezervat de Universitatea Cluj ca bază de antrenament. Conducerea clubului se arată extrem de îngrijorată de situaţia precară şi destinul acestui club.

“Avem o grupă dificilă pentru că echipa care reprezintă Portugalia este foarte puternică, iar chiar ieri am primit informaţia că au mai transferat două jucătoare, cele mai bune din Portugalia: Fernanda Couto şi Edit Fernandez, cea de a doua juca în Statele Unite, deci nu ne va fi uşor.

Dezembro e favorita grupei, în condiţiile în care noi suntem o echipă nouă, cu o singură participare în această competiţie, dar mergem cu gândul de a obţine mai multe decât anul trecut, când am dat peste Olympique Lyon, iar anul acesta sper să ne calificăm în şaisprezecimi şi să aducem Barcelona sau Arsenal la Cluj”, a declarat managerul Mirel Albon pentru Transilvania L!VE.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top