“Viruşii verzi”, anesteziaţi pe Cluj Arena de FCSB, dar au reuşit să înscrie golul de onoare!

FCSB a rezolvat calificarea în optimile Cupei României încă din prima repriză, pe care au încheiat-o cu un categoric 4-0, pe Cluj Arena, împotriva divizionarei a treia Sănătatea Cluj, dar “viruşii verzi” au reuşit totuşi să producă surpriza şi să înscrie golul de onoare în minutul 83. S-a terminat 1-6 până la urmă, iar Sănătatea a părăsit competiția.

Cele două formaţii s-au mai întâlnit şi acum şase ani, în 2011, tot în şaisprezecimile Cupei, când roş-albaştrii s-au impus atunci cu 4-0. 

Sănătatea a început curajos meciul cu cea mai titrată formaţie din România, reuşind să producă două cornere şi o lovitură liberă în primele şapte minute, fără pericol pentru poarta lui Vlad. De menţionat şi încercarea de angajare a atacantului “viruşilor verzi”, Ceaca, la care portarul oaspetilor a ieşit şi a respins în ultimul moment (‘5). Totuşi, primul şut periculos pe spaţiul porţii lui Lăzăreanu a venit abia în minutul 14 de la Daniel Benzar din interiorul careului, care a profitat de o eroare defensivă a gazdelor şi a reluat, dar şutul său a fost respins în corner în ultimul moment. 

Crainicul de pe Cluj Arena a încercat în repetate rânduri să încurajeze Sănătatea la microfon, dar nu a reuşit să îi facă şi pe spectatori să fie mai entuziaşti cu scandările, semn că majoritatea fanilor au venit să o vadă pe FCSB, aşa cum se întâmplă pe majoritatea stadioanelor din România. 4472 de spectatori au fost anunţaţi la această partidă. 

Sănătatea a rezistat eroic fără gol primit doar 17 minute, când Denis Man a deschis scorul cu un şut plasat. Lucrurile s-au complicat şi mai tare pentru “viruşi”, care au rămas şi în 10 oameni după eliminarea lui Cristian Paul, minutul 22, pentru un henţ în careu, iar Man a reuşit “dubla” din penalty. Tot el realizat o fază spectaculoasă în minutul 33, a pătruns în careu, a scos din joc doi jucători şi l-a servit elegant în centru pe Daniel Benzar, iar acesta din urmă a înscris golul al treilea. William De Amorim a stabilit scorul pauzei la 4-0 (’44). 

Dică a mizat pe tineri în partea a doua, introducându-i pe juniorii Ardelean, Pacionel şi Stoica, care i-au înlocuit pe Larie, Man şi Golofca. 

FCSB şi-a continuat recitalul şi în partea a doua, Vlad Achim a marcat pentru 5-0 în minutul 58, cu o reluare de senzaţie din marginea careului – bară-gol. 

Trupa lui Dică a lăsat pedala de pe acceleraţie şi au redus motoarele, dar au continuat să îi ţină pe “viruşi” în jumătatea proprie. 

Însă, minunea s-a produs in minutul 83, Sănătatea Cluj a reușit să înscrie golul de onoare prin Emanuel Negru, care a rămas singur în careu graţie unei poziţionări greşite a defensivei oaspete şi l-a învins pe Vlad cu un şut plasat. Poate cel mai important gol al carierei sale. 1-5.

FCSB nu s-a oprit la cinci şi a mai înscris un gol în ultimul minut, prin Ianis Stoica, csre a devenit astfel cel mai tânăr  marcator din istoria clubului “roș-albastru”. Fluier final, iar FCSB accede în faza optimilor Cupei României.

Echipele de start:

Sănătatea Cluj: Lăzareanu – Paul, Negru, D. Matei (Misăraş, ’73), Ţârlea – Ad. Lupu, R. Ciupe, Yuh, Vitan (Bucur, ’60) – Gaşpar (Ititesc, ’65), Ceaca

Rezerve: Todoran, Andreica, Ititesc, Bucur, Pria, Misăraş, Ghişa

Antrenor: Dan Matei / Csaba Kiss

FCSB: Vlad – Pleașcă, Larie (Ardelean, ’46), Jorge, Mario Mihai – Achim, Szecui – Golofca (I. Stoica, ’60), D. Benzar, De Amorim – Man (Pacionel, ’46)

Rezerve: Stăncioiu, Ardelean, Nicola, Stoica, Pacionel

Antrenor: Nicolae Dică

Arbitru principal: Fl. Andrei (Tg. Mureş)

Asistenţi: I. Timas, A. Timar

Observator arbitri: Patriţiu Abrudan

Cartonaşe galbene: Dan Matei (’70), Yuh (77) / Pacionel (’76), Szecui (’78)

Cartonaşe roșii: Paul (’22)

Spectatori: 4472

Leave a Reply

Top