“Viruşii verzi” ar putea juca pe Cluj Arena!

Sănătatea Cluj a depus astăzi o cerere la Consiliul Judeţean Cluj pentru a juca partida de vineri cu Unirea Dej pe super-stadionul “elite” de 30.000 de locuri, Cluj Arena.

foto: PROSPORT

“Respectăm casa Universităţii, dar am dori sa jucăm şi noi măcar un meci pe Cluj Arena”. Sănătatea e singura reprezentantă a Clujului din Liga III, iar Dejul a dat naţionalei României în primăvara anului acesta doi jucători titulari la naţionala”, a spus Aurelian Ghişa, patronul de la Sănătatea.

Ideea de a evolua pentru un meci pe un stadion “elite” îi încântă pe jucătorii Sănătăţii Cluj, unii dintre ei foşti jucători la Universitatea Cluj, care cred că un meci disputat pe stadionul de 30.000 de locuri ar fi unul din cele mai frumoase momente ale carierei lor.

“Nu avem unde juca şi sperăm că cererea conducerii noastre va fi aprobată. Mai bine jucăm noi decât CFR. Este un vis pentru oricine, la fel şi pentru mine”, declară portarul celor de la Sănătatea, Andrei Todoran

“Mergeam în galerie la fiecare meci al Universităţii. Visam să cobor in iarbă, iar acum aş putea avea această ocazie. Ar fi minunat”, declară jucătorul crescut în curtea celor de la “U”, Cătălin Man.

“Ar fi o onoare şi am fi foarte mândri să putem juca pe unul dintre cele mai impresionante stadioane din ţară. Să port banderola de căpitan pe Cluj Arena ar fi un vis devenit realitate”, încheie Sergiu Şoş, căpitanul “viruşilor” de la Sănătatea.

“Am crescut in spiritul Universităţii, iar de când s-a construit noul stadion visez să joc măcar un meci aici”, spune fostul junior al “şepcilor roşii”, Bogdan Rus

Cum Liga I a intrat în pauză datorită partidelor oficiale ale echipei naţionale, visul “viruşilor” are şanse mari de a deveni realitate.

“Vrem doar să jucăm un meci pe acest stadion superb pentru că atât noi, Sănătatea, cât şi Unirea Dej, reprezentăm la nivelul nostru judeţul Cluj şi oraşul Cluj Napoca în fotbalul românesc. Am scris şi noi un pic de istorie în ultima perioadă. Nu e un secret ca Sanatatea Cluj a fost surpriza Cupei Romaniei in ultimii ani”, a declarat Ghişa pentru liga2.ro.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top