Vom citi articole online dacă vom plăti! Din ce în ce mai multe website-uri impun plata pentru vizualizarea articolelor publicate

Autor: Mihaela Matei, Special Projects Communication Officer şi Coordonatoarea proiectului
Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc, EY România

ROADS al IAB România, în 2012 ea s-a ridicat la 22,4 milioane EUR, fiind luate în calcul aproape 1.300 de site-uri. Conform unui alt studiu însă, Media FactBook, piaţa e aproape dublă, 41 milioane EUR. Diferenţa enormă vine din faptul că estimarea Media FactBook ia în calcul 2.800 de site-uri, printre care şi giganţii Facebook şi Google, care nu sunt jucători de publishing online, ci aparţin zonei de interactive media.

Chiar dacă am lua o medie a celor două estimări, 32 milioane EUR, piaţa românească de publishing online este mică prin comparaţie cu alte industrii sau cu piaţa totală de media (303 mil EUR). Cu toate acestea, fragmentarea şi competiţia sunt mari, motivul principal fiind barierele mici de intrare în această industrie.

Cât de agile sunt companiile care activează în sector? Cât de rapid adoptă best practices de la nivel mondial? Cu ce viteză dezvoltă produse noi? Au aplicaţii de mobil şi tabletă performante? Cât de rapid lansează variante îmbunătăţite ale website-urilor deja existente? Utilizează big data în proporţie de peste 50%, aşa cum afirmă jucătorii internaţionali (conform studiului EY Sustaining digital leadership)? Răspunsurile la toate aceste întrebări nu au fost studiate încă în niciun raport românesc realizat la nivelul industriei, dar senzaţia ca simplu consumator este că lucrurile se mişcă încet. Şi aici ajung la problema cea mai mare: lipsa de capitalizare.

Investiţiile care se fac în sector sunt mici, investitorii sunt puţini, alimentând un cerc vicios. Investiţii puţine denotă o competitivitate scăzută şi invers. Cu siguranţă acest model nu va fi sustenabil pe termen lung.

Nici la nivel mondial piaţa de publishing online nu are o situaţie roz. Marii publisheri se confruntă cu competiţia ascuţită a companiilor de interactive media, precum Facebook şi Google, care preiau de la an la an din ce în ce mai mult din cota publisherilor, având volume mult mai mari decât jucătorii individuali de publishing şi putere de negociere însutită. Nici acolo, comparativ cu alte segmente, industria nu creşte spectaculos: +2% rată anuală compusă de creştere în perioada 2009-2013, faţă de +22% în sectorul de interactive media. Doar industria muzicală dintre celelalte segmente ale industriei de media şi divertisment a crescut mai lent în această perioadă, cu 1%, conform studiului EY – Spotlight on profitable growth.

Dacă ţinem cont de viteza cu care avansează noile tehnologii şi provocările digitale, publisherii online nu sunt primii în dezvoltarea de produse noi şi adaptarea la transformările digitale nici la nivel internaţional. Conform unui studiu EY, bazat pe răspunsurile a 550 jucători din industria de media şi divertisment, publisherii nu se află printre jucătorii cei mai inovatori din punct de vedere digital.

publishing online

 

Modelele de business, de asemenea, nu evoluează decât prin reciclarea unor idei mai vechi: accesul pe bază de abonament la conţinut, native advertising (conţinut plătit de brandurile mari) şi intrarea în zona de agregatoare de conţinut.

Totuşi, aceste modele s-au rafinat foarte mult în ultimii ani, cel puţin la nivel internaţional. Modelul paywall de vizualizare a conţinutului exclusiv pe bază de abonament a evoluat în multe variaţiuni pe aceeaşi temă: gratuit pe web, contra cost pe mobil, modele hibride, freemium (plata doar pentru conţinut premium), metered (se pot citi gratuit un anumit număr de articole) etc. Dacă până acum câţiva ani doar jucătorii de business îşi permiteau un asemenea model (The Wall-Street Journal şi Financial Times), conform Press+, numai în Statele Unite sunt acum peste 400 de site-uri cu plată pentru conţinutul livrat. În 2011, când The New York

Times a adoptat modelul metered paywall, nu puţini prevedeau un dezastru, în timp ce acum modelul a devenit un standard al industriei. Dacă acum câţiva ani modelul era unul absolut exotic, acum devine larg acceptat. Bloomberg Businessweek chiar a declarat anul 2014 ca fiind anul paywall în publishing.

Modelul ar trebui să îl copieze pe cel din televiziune, unde nimeni nu are pretenţia ca accesul la conţinut să fie gratuit. De ce ar fi astfel conţinutul creat online, atâta timp cât este de calitate? Cu siguranţă că efortul creării unui astfel de conţinut nu poate fi susţinut doar din reclamă, în condiţiile în care mulţi advertiseri au orientat sumele mari către Facebook sau Google.

În România, însă, acest model este în continuare unul exotic şi sunt doar câţiva publisheri care au introdus plata pentru conţinut premium (Ziarul Financiar şi Dilema) sau care se gândesc la această soluţie.

Cu toate acestea, industria are potenţial. De ce altfel fondatorul Amazon ar fi cumpărat, în 2013, pentru 250 milioane USD Washington Post? De asemenea, în 2012, cofondatorul Facebook, Chris Hughes, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la revista The New Republic iar, la tranzacţia pentru The Washington Post, se pare că printre investitorii interesaţi a fost şi fondatorul eBay, Pierre Omidyar, care a ales în final să înceapă de la zero o investiţie în publishing.

Concluzionând, în următorii ani, dacă industria românească va urma natural tendinţa mondială, vom plăti şi noi pentru accesul la articolele online (mai ales pentru cele calitative). Să ne uităm doar la compania slovacă Piano Media, care este liderul european în abonamente digitale. Creată în 2010 şi lansată într-o piaţă mică, aceasta a implementat deja modele de tip paywall pentru 27 de grupuri de media digitale din Germania, Polonia, Slovacia, Spania, şi chiar Statele Unite.

Leave a Reply

Loading...
Top