Vușcan vrea să înființeze învățământul profesional în sistem dual

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a organizat o întâlnire pe tema înfiinţării învăţământului profesional dual la nivelul judeţului Cluj. La discuţie au mai participat subprefectul judeţului, Dan Codrean, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, directorul Liceului tehnologic Aurel Vlaicu, preşedintele Clubului de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord, şi reprezentanţi ai unor companii din judeţul Cluj interesate în susţinerea şi anjagarea tinerilor care urmează să fie pregătiţi în învăţământul profesional – Robert Bosch, Napomar, FSA şi Electromecanica.

vuscan prefectura cluj

Vușcan a susţinut că învăţământul profesional în sistem dual reprezintă în momentul de faţă cea mai bună modalitate de instruire practică, acest sistem fiind pârghia care face legătura dintre activitatea economică şi procesul de instruire. De asemenea, răspunde nevoilor agenţilor economici, prin adaptarea ofertei educaţionale la nevoile acestora.

Şcolile profesionale în sistem dual reprezintă o soluţie pentru reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor, astfel că elevii au şansa de a obţine un contract cu un agent economic care poate garanta un viitor loc de muncă după terminarea şcolii profesionale.

Ludger Thol, preşedintele Clubului de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord, a declarat că “interesul în rândul oamenilor de afaceri pe care îi reprezintă este mare, iar resursa umană calificată este cel mai important lucru într-o companie”.

Reprezentanţii companiei BOSCH SRL, prin managerul general Kaschek Konrad, şi-au anunţat susţinerea financiară a proiectului prin planificarea în buget a susţinerii unui număr de 10 burse pentru elevi. Totodată, pentru a face propunerea mai atractivă, compania germană este dispusă să îi şcolarizeze pe elevi la practică şi în alte fabrici Bosch din Europa. În acest fel şi părinţii vor avea siguranţă că pregătirea profesională a copiilor este recunoscută la nivel european.

În prezent, Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu are deja oferte pentru 10 burse asigurate pentru anul şcolar 2013-2014 şi poate asigura pregătirea în meseria lăcătuşi mecanici şi electronişti aparate şi echipamente.

Leave a Reply

Top