Zile de poveste cu Moș Nicolae, la Teatrul “Puck”

Luna decembrie începe la Teatrul de Păpuși “Puck” cu o mulțime de spectacole și activități, care de care mai atractive. Moș Nicolae este eroul principal al acestor zile, așa că cei mici sunt așteptați la ateliere de creație, o scenetă interactivă plină de magie, o seară de lecturi și multe altele.

Manifestările din seria “Zile de Poveste cu Moș Nicolae” încep luni, 4 decembrie, de la ora 18:00, la Teatrul de Păpuși “Puck”, cu “Atelierul lui Moș Nicolae”, susținut de actrița Andreea Bolovan. În cadrul acestui atelier, conceput special pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, cei mici vor învăța să-și facă propriile jucării și să creeze cu acestea cele mai originale povești de iarnă.

Participarea la atelier se face pe bază de rezervare, iar locurile sunt limitate.

Aventurile de iarnă continuă marți, 5 decembrie, de la ora 10, când cei mici sunt așteptați la sceneta interactivă “De Moș Nicolae, Puck salvează magia poveștilor”, la Teatrul de Păpuși “Puck”. Pentru că magia poveștilor e pe cale să dispară, toate personajele îndrăgite apelează la spiridușul lor preferat, Puck, să le vină în ajutor. Călătorim, astfel, prin lumea Frumoasei din pădurea adormită, a Scufiței Roșii sau a lui Apolodor pentru a-l ajuta pe Puck în această misiune fermecată.

Spectacolul li se adresează copiilor de peste trei ani, iar conceptul, regia și interpretarea le aparține actorilor Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.

Miercuri, 6 decembrie, de la ora 12, vor avea parte de o reprezentație a spectacolului „Croitorașul cel Isteț”, în regia Emiliei Nechita, copiii de la Mănăstirea Dumbrava. În aceeași zi a Sfântului Nicolae, de la ora 18.00, cei mici sunt așteptați la sediul instituției clujene pentru o seară de lecturi dedicată întregii familii.

Poveștile vor fi citite în jurul bradului poveștilor, rămas, însă, fără podoabe. Cei care doresc să îl ajute pe Puck să strângă podoabe fermecate pentru bradul poveștilor din seara de 6 decembrie sunt așteptați să aducă globuri realizate sau ornate chiar de ei (cu numele fiecărui mic artist pe ele) la Teatrul „Puck”, la spectacolele de sâmbătă, 2 decembrie, și duminică, 3 decembrie).

Leave a Reply

Top